Resturi umane a mii de prizonieri, inclusiv români, găsite într-o groapă comună din Rusia
Resturi umane ale unor prizonieri români, unguri, italieni şi germani au fost găsite într-o groapă comună descoperită în Rusia, în care ar putea fi 15.000-20.000 de cadavre îngropate în anul 1943, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, anunţă o asociaţie italiană, conform Il Fatto Quotidiano.
Groapa comună a fost descoperită în iunie, la periferia oraşului rus Kirov, situat la 800 de km nord-est de Moscova, în stepa rusă.
Reprezentanţi ai Grupului de speologie italian San Martino au declarat că în groapa care are dimensiunile de 100/50 de metri sunt 15.000-20.000 de schelete. Este vorba de resturi aparţinând unor militari decedaţi în primele luni ale anului 1943 după ce au fost luaţi prizonieri de armata sovietică după contraofensiva de la Stalingrad. Groapa comună se află la 15 kilometri de oraşul Kirov, în apropierea Râului Vjatka, de-a lungul căii ferate transsiberiene.
După primele cercetări, au fost stabilite naţionalităţile unora dintre victime:italieni, germani, români şi unguri-prizonieri de război morţi de foame, de frig, de boli, în timp ce erau transportaţi cu trenul. De aceea au fost îngropaţi de-a lungul căii ferate. Cercetătorii ruşi Aleksei Ivakin şi Andrei Ogoljuk au estimat că în groapă ar putea fi între 15.000 şi 20.000 de schelete.
Din primele descoperiri a fost identificat unul dintre soldati ca fiind Giulio Lazzarotti, un italian nascut pe la 1922 si care fusese dat disparut in timpul operatiunilor desfasurate de trupele Axei in 1943 in Rusia.