Proiect de trei milioane de euro pentru deschiderea pentru turişti a Cetăţii Bathory

📁 Istorie Medievală Românească
Autor: Redacția
🗓️ 21 august 2010

Primăria oraşului Şimleu Silvaniei vrea să deschidă pentru turişti Cetatea Bathory-care a constituit, în secolul al XVI-lea, reşedinţa familiei princiare Bathory-în urma unui proiect care va fi depus prin Programul Operaţional Regional (POR), investiţia fiind estimată la trei milioane de euro.

Primarul oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, a declarat că finanţarea va fi accesată prin POR-Axa 5 "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului" şi va permite realizarea intervenţiilor urgente la obiectivul istoric din centrul oraşului.

"Vrem să depunem în perioada următoare un proiect prin POR, pentru accesarea unei finanţări de trei milioane de euro care să ne permită executarea unor lucrări de strictă urgenţă la Cetatea Bathory, pentru ca, într-o etapă secundă, să achiziţionăm dotările aferente amenajării cetăţii ca muzeu deschis turiştilor", a declarat Septimiu Ţurcaş.

Potrivit sursei citate, pentru consolidarea şi reabilitarea integrală a cetăţii ar fi nevoie de circa şase-şapte milioane de euro, dar o investiţie de trei milioane de euro este suficientă pentru ca fosta reşedinţă a familiei princiare Bathory să poată fi deschisă vizitatorilor.

"Suma ne va permite protejarea şi conservarea ruinelor, a bastionului, asigurarea scurgerii corespunzătoare a apelor pluviale, montarea de drenuri şi tuburi de canalizare, precum şi realizarea unor lucrări de consolidare a zidurilor. Consider că, dacă ducem la bun sfârşit acest proiect, numărul celor care vor vizita oraşul Şimleu Silvaniei va creşte considerabil, la fel şi numărul serviciilor turistice şi veniturile localităţii", a declarat primarul.

Acesta a spus că, dacă proiectul care va fi depus la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest va fi declarat eligibil, lucrările ar putea fi făcute în trei ani.

Cetatea Bathory, care datează din secolul al XVI-lea, este declarată monument istoric şi constituie principalul obiectiv turistic din Şimleu. Specialiştii consideră cetatea ca fiind mai mult un castel rezidenţial, care reprezintă arhitectura renascentistă din Transilvania, având două incinte fortificate, construite în două etape.

În prezent, Cetatea Bathory păstrează pavilionul porţii, cu două niveluri, deasupra unui gang boltit, două turnuri, un bastion şi o parte din zidurile de apărare.

Mai multe