Programul Familiei Regale de Crăciun 2016
Familia Regală a România va petrece sărbătorile de iarnă la Săvârşin, unde va primi colindători şi se va bucura de tradiţiile româneşti.
Vineri, 23 decembrie 2016
Familia Regală va primi colindătorii la Săvârșin, în interiorul Domeniului Regal. Sunt așteptați de-a lungul zilei, în Satul Regal, toții românii, din județele țării și din Republica Moldova, cu ocazia sărbătorii Crăciunului.
Sunt binevenite grupuri reprezentând asociații sau instituții, școli sau formații muzicale, care doresc să colinde sau să transmită la mulți ani Familiei Regale și să ia parte la tradiționala sărbătoare de la Castelul Regal Săvârșin dedicată Crăciunului.
La ora 11, Principesa Moștenitoare Margareta și Principesa Maria oferă Centrului pentru persoane vârstnice ’’Căprioara’’ din Săvârșin, cu sprijinul Studio Moderna – Dormeo, saltele, perne și așternuturi pentru pat.
La ora 12, Principesa Moștenitoare și Principesa Maria oferă daruri familiilor nevoiașe din Săvârșin. Vor participa primarul și preotul comunei, precum și reprezentanți ai Casei Majestății Sale. Cu sprijinul Lidl România și Kandia Dulce, vor fi oferite 300 de pachete cu alimente și produse necesare casei.
La ora 14, ca în fiecare an, Principesa Moștenitoare Margareta prezintă presei, în Castelul Regal Săvârșin, bradul din Salonul mare și masa de Crăciun din Sufrageria mare.
La ora 17, Principesa Moștenitoare și Principele Radu, precum și Principesa Maria asistă, în Muzeul Regal al Automobilului, la concertul de colinde susținut de Corala Regală Transilvană și artiști lirici ai Operei Naționale din Cluj-Napoca.
La ora 18, Principesa Moștenitoare și Principele Radu, precum și Principesa Maria oferă, în Muzeul Regal al Automobilului, cadouri angajaților și colaboratorilor.
Sâmbătă, 24 decembrie 2016
La ora 10, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei transmite Mesajul de Crăciun 2016. Mesajul va fi transmis în format electronic, scris, întregii prese.
La ora 12, Familia Regală primește, în piața din Satul Regal, Dubașii din Săvârșin.
La ora 19, Familia Regală petrece Ajunul Crăciunului privat.
Duminică, 25 decembrie 2016
La ora 11, Familia Regală participă la Slujba de Crăciun, la Biserica ortodoxă din comună.