Prințesa misterioasă, soția celui mai mare muzician român, în „Historia” de august

Maruca Cantacuzino –  femeia frumoasă, inteligentă și perfect iresponsabilă, soția lui George Enescu. Despre viața ei încurcată și despre relația tumultoasă cu artistul veți citi pe larg în Dosarul de luna aceasta, când începe Festivalul Internațional George Enescu, a XXVII-a ediţie. Începând de astăzi, 14 august, revista poate fi găsită la toate punctele de distribuție a presei dar și online, pe platforma paydemic.

Născută la 18 iulie 1879, Maria (Maruca) Rosetti-Tescanu era urmaşa a două vechi familii boiereşti moldovene, Rosetti şi Jora. 

„Nu era frumoasă, dar era belle, arăta bine. Acest cuvânt în franceză defineşte mai complet înţelesul cuvântului frumos, adăugându-i şi calitatea de eleganţă, distincţie... Avea ceea ce francezii numesc port de tête, adică maniera în care capul se personalizează în mod special, un gât lung, cu umerii uşor căzuţi, semnul fizic al aristocraţiei, cum spunea Talleyrand. Nu era foarte înaltă, ţinuta ei maiestuoasă o arăta mai înaltă decât era în realitate. Accentua această ţinută purtând tocuri înalte şi rochii lungi... Avea mâini frumoase, degete lungi, subţiri, ochii erau mari, negri şi te priveau totdeauna în mod susţinut. Nu era ca celelalte femei. Era altfel“, nota Ilie Kogălniceanu. 

A făcut un mariaj fabulos, prin statutul şi averea mirelui, nimeni altul decât Mihail Cantacuzino, fiul celebrului „Nababul“, căsătorie care îi aduce şi titlul de prinţesă, foarte îndrăgit şi apreciat de Maruca. Au avut împreună doi copii: Alice (1899-1979) şi Bâzu Constantin (1905-1958), viito- rul mare pilot al României. Căsătoria a rămas doar de formă,  după ce Maruca a aflat de relația amoroasă a soțului cu Nellie, sora ei, pe care o adusese în Bucureşti pentru a o introduce în lumea bună. 

„Debutul relaţiei Marucăi Cantacuzino cu George Enescu poate fi pus şi pe seama vulnerabilităţii afective a amândurora din momentul întâlnirii. Compozitorul tocmai îşi pierduse mama pe care o adorase, Maruca se afla încă sub şocul descoperirii relaţiei dintre soţul ei, Mihail Cantacuzino, şi propria soră, Nellie”, notează Dan Falcan.

Ceea ce părea o relație platonică s-a transformat, probabil în anii 1914-1915, într-una de pătimaşă atracţie fizică. Ce a urmat? Vezi afla din Dosarul de luna aceasta.

Locul unde timpul se roagă în lemn și coasta însorită a Andaluziei

Mai aveți zile de concediu neplanificate? Vă propunem două destinații care merită explorate, una locală, cealaltă în sudul Spaniei.

În inima Maramureşului istoric puteți vizita Breb – un sat care pare desprins dintr-o altă epocă. Aici spiritul ţărănesc s-a conservat cu o demnitate rar întâlnită. „Aici, lemnul nu e doar material de construcţie, ci şi limbaj cultural, iar uliţele neasfaltate nu ţin doar de infrastructură, ci şi de memorie şi ritm ancestral”, subliniază Ciprian Plăiașu. 
Atestat documentar încă din anul 1715, Breb a existat însă cu mult înaintea acestor însemnări, aşa cum o demonstrează structura sa tradiţională, numele arhaic şi organizarea specifică vetrelor din Maramureşul voievodal. De-a lungul secolelor, satul a fost martor al stăpânirilor succesive, al domniei habsburgice şi al încleştărilor dintre secularizare şi credinţă.

Destinația mai îndepărtată se află pe coasta însorită a Andaluziei. „Aşezată strategic între două râuri – Guadalmedina şi Guadalhorce – şi cu faţa spre mare, Málaga este un oraş în care istoria nu se vizitează, ci se trăieşte. De la zidurile feniciene până la faţadele Art Nouveau şi muzeele moderne, fiecare colţ al oraşului spune o poveste.” 
Știați că în jurul anului 1000 î.Hr., fenicienii au fondat aici colonia Malaka, un avanpost comercial al marelui lor lanţ de oraşe-port? Câteva dintre punctele-cheie ale vizitei sunt: Alcazaba (fortăreața construită în secolul al XI-lea), Teatrul Roman (construit în secolul I d.Hr. în timpul împă- ratului Augustus) și Catedrala Întrupării (supranumită de localnici La Manquita, adică „Doamna fără un braţ“).  

Românii  la Expoziţiile Universale

V-a prins serialul despre Expozițiile Universale și participarea „cu poveste” a României. Atunci nu ratați episodul din august.

Se pare că istoria prezenţelor românești la Expoziţiile Universale sau Internaţionale organizate în Belgia a început prin anii 1880. Într-un dosar de la Arhivele Ministerului Afacerilor Externe de la Bruxelles este menţionată într-o corespondenţă diplomatică și prezenţa României la manifestarea de la Anvers.

Despre expozițiile de la Anvers (1885 și 1894) și Bruxelles (1897), puteți citi în articolul semnat de Laurențiu Vlad.

*** 

La final de revistă, nu ratați recomandările noastre de filme, cărți și expoziții, care vă pot face serile mai plăcute, chiar dacă nu mai răcoroase.

Lectură cu plăcere și cu folos!