Prima înmormântare a unui copil găsită într-o tabără militară romană din Spania contestă vechile teorii

Arheologii au scos la iveală ceea ce ar putea fi prima înmormântare de copil descoperită vreodată într-o tabără militară romană din Iberia, oferind informații valoroase despre împletirea dintre viață, lege și ritual în cadrul armatei romane. Studiul, publicat în Childhood in the Past și condus de Marta Fernández-Viejo de la Universitatea din León și Universitatea din Burgos, se concentrează asupra castrului Legio VI Victrix din León, Spania.

Descoperirea a fost făcută în 2006, în timpul unor săpături de salvare desfășurate în sacristia conventului Siervas de Jesús și pe strada Francisco Regueral. Legio VI Victrix, fondată de Augustus în 41 î.Hr. și staționată în Hispania Tarraconensis în 29 î.Hr., avea rolul de a apăra trecătorile strategice din Munții Asturici, lângă confluența râurilor Bernesga și Torío.

În zona 1 a sitului, arheologii au descoperit rămășițele unui infant îngropat într-o tegula — o țiglă romană — sub podeaua unui atelier de contubernium. Înmormântările în țigle de acoperiș nu erau neobișnuite în practica funerară romană, dar erau, de regulă, limitate la cimitire sau spații domestice.

Mormintele de infant în contexte militare sunt extrem de rare, cu cazuri confirmate la fortificațiile de pe Zidul lui Hadrian și în așezările din apropiere, dar nu în interiorul barăcilor. Exemplul de la León este, prin urmare, unic, mai ales prin amplasarea sa lângă o ușă, în spațiul de lucru al soldaților.

Analiza scheletică a arătat că infantul s-a născut la termen, între 38 și 42 de săptămâni, însă unele oase — inclusiv părți ale pelvisului și craniului — nu erau complet formate. Această discrepanță, afirmă Fernández-Viejo, este un indiciu al stresului, al unei boli sau al unei nutriții precare în timpul sarcinii. Nu s-au observat urme externe de traumă, ceea ce exclude ipoteza infanticidului, dar moartea prin sufocare sau expunere nu ar fi lăsat urme pe schelet. Datarea cu radiocarbon plasează înmormântarea între 47 î.Hr. și 61 d.Hr.

Aceasta a fost perioada în care reformele lui Augustus interziceau soldaților să se căsătorească în timpul serviciului militar și, teoretic, excludeau soțiile și copiii din taberele militare. Totuși, dovezile arheologice din provincii de frontieră precum Britannia și Germania arată că, în realitate, soldații încălcau adesea aceste reguli. Prezența obiectelor de uz familial — încălțăminte, podoabe, bunuri personale — sugerează că multe garnizoane găzduiau de fapt femei și copii.

Amplasarea neobișnuită a mormântului poate fi explicată prin concepțiile spirituale romane. Se credea că infanții decedați la naștere sau imediat după posedau suflete puternice, capabile să influențeze lumea celor vii. Înmormântarea sub un prag avea rolul de a proteja atât clădirea, cât și pe cei care o foloseau. Astfel de „înmormântări de fundație” — cel mai adesea animale, dar uneori și oameni — erau comune în ritualurile de construcție romane, marcând trecerea de la un spațiu profan la unul sacru.

Descoperirea de la León contrazice presupunerea că viața în armata romană era strict separată de sferele domestice și religioase. Din contră, ea sugerează un scenariu mai complex — unul în care soldații, familiile lor și practicile spirituale coexistau în aceleași spații în care legiunile Imperiului trăiau și își desfășurau activitatea.