Premiul Nobel pentru literatură nu va fi acordat în 2018

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 4 mai 2018

Membrii Academiei Suedeze au decis vineri dimineaţă că Premiul Nobel pentru Literatură nu va fi decernat anul acesta.

Decizia a fost luată de către Academia Suedeză ca urmare a scandalului privind hărţuiri sexuale cu care se confruntă forul. Cea mai mare criză din istoria Academiei Suedeze are drept consecinţă suspendarea celui mai aşteptat premiu Nobel al anului. Anul trecut, în noiembrie, ziarul suedez Dagens Nyheter publica mărturiile a 18 femei care îl acuzau pe fotograful francez Jean-Claude Arnault, soţul Katarinei Forstenson, de hărţuire sexuală. Decizia Academiei Suedeze de a nu acorda în acest an premiul Nobel pentru literatură vine ca o consecinţă a acestor acuzaţii care a adus la „o încredere redusă a publicului în Academie”.

Totuşi, conform The Guardian, în 2019 vor fi acordate două premii Nobel pentru literatură. „Membrii activi ai Academiei Suedeze sunt, desigur, perfect conştienţi că prezenta criză de încredere adaugă noi presiuni pe termen lung şi muncă pentru schimbare. Găsim necesară acordarea de timp pentru recuperea încrederii publice în Academiei înainte ca următorul laureat să poată să fie anunţat. Asta, din respect pentru laureaţii din trecut şi din viitor, pentru Fundaţia Nobel şi pentru publicul general”, a declarat Anders Olsson, secretar interimar al Academiei, citat de aceeaşi publicaţie.

a

Mai multe