Poveştile nunţilor regale, de la George al VI-lea la William FOTO
O întreagă lume va fi vineri cu ochii aţintiţi asupra monarhiei britanice. Căsătoria prinţului moştenitor Williamcu Kate Middleton este prima nuntă regală din secolul XXI. Rochii de basm, trompete şi toboşari, caleşti, pălării, transmisiunii televizate şi reguli de fier, acestea sunt caracteristicile nunţilor familiei regale a Marii Britanii, de mai multe generaţii încoace, relateazăBBC History
Iată câteva din nunţile care au făcut istorie la Windsor, începând chiar cu cea a lui George al VI-lea(fost duce de York) şi care, conform succesiunii regale avea cam acelaşi şanse să ajungă în rege, cam câte are azi fratele lui William, Harry. De altfel chiar anul acesta a fost ecranizată povestea regelui George al VI-lea, în celebra peliculă Discursul Regelui, film premiat cu Oscarul în urmă cu câteva luni.
Nunta viitorului George VI (pe când era Duce de York) cu Elizabeth Bowes-Lyon. Perechea din stânga sunt Earl şi Contesa de Strathmore, iar în dreapta regele George V şi regina Mary, 26 Aprilie 1923.
Nunta Elisabetei a II-a
În 20 noiembrie 1947, prinţesa Elisabeta a Angliei s-a căsătorit cu Philip Mountbatten, prinţul Greciei şi al Danemarcei şi, apoi, duce de Edinburgh. Cei doi se cunoscuseră cu un an în urmă. Viitoarea Regina avea doar 21 de ani. Încoronarea Elisabetei ca regină a Angliei a avut loc cinci ani mai târziu, în 1952. Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a Reginei şi a familiei regale, este şi un loc ideal pentru nunţi. Palatul are 775 de camere, numeroase săli pentru recepţii şi... bucătari extrem de talentaţi.
Elisabeta şi prinţul consort Phillip, duce de Edinburgh, după cermonia de la Westminster Abbey, 20 Noiembrie 1947.
Nunta Prinţesei Margareta, sora reginei Elisabeta a II-a
Nunta prinţesei Margatet, soră mai mica a Reginei, a fost una dintre cele mai mediatizete evenimente, ale momentului. Margaret s-a măritat, din dragoste, cu fotograful Antony Armstrong-Jones, în 6 mai 1960 şi a avut parte de toate ceremoniile care se cuvin unei prinţese. Margaret a avut doi copii, Linley şi Sarah, iar cuplul s-a despărţit oficial în 1976, divorţând un an mai târziu. Divorţul prinţesei a fost primul divorţ regal, după cel al Regelui Henri al VIII, din secolul al XIV-lea.
Prinţesa Margaret şi soţul ei salutând mulţimea din balconul Palatului Buckingham la nunta lor, 6 Mai 1960.
Nunta Prinţesei Anne, singura fiica a reginei Elisabeta a II-a
Printesa Anne a Marii Britanii, singura fiica a Reginei Elisabeta a II-a şi a printului Phillip, s-a căsătorit cu locotenentul Mark Phillips, pe 14 noiembrie 1973, la Catedrala Westminster din Londra.
Cei doi au doi copii, Peter Phillips(primul nepot al Reginei Elisabeta a II-a) şi Zara Phillips.
Cuplul s-a destrămat în 1989, iar în 1992 au divorţat, Prinţesa Anne recăsătorindu-se în acelaşi an, pe pe 12 decembrie 1992 cu Timothy Laurence, care în momentul căsătoriei era comandant în Marina Regală, astăzi este viceamiral.
Pinţesa Anne şi Mark Phillips, alături de Charles, elisabeta a II-a şi soţul acesteia Philip la balconul Palatului Buckingham, 14 Noiembrie 1973.
Nunta lui Charles cu Lady Diana Spencer
Prinţul Charles de Wales este primul fiu al cuplului Elisabeta-Phillip şi este moştenitor al tronului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Căsătoria Dianei cu prinţul moştenitor a fost, cel puţin până acum, cel mai mare eveniment de la Palatul Buckingham. Cei doi s-au logodit în 24 februarie 1981, Diana Spencer căsătorindu-se cu Charles în 29 iulie 1981. Cei doi s-au separat în 9 decembrie 1992, sau cel puţin acesta a fost momentul în care separarea a fost confirmată oficial şi au divorţat în 28 august 1996. Diana a murit într-un accident de maşină, la Paris, în 31 august 1997. Nunta Dianei a fost însă un eveniment mondial. A fost atins un record absolut de telespectatori, un miliard de oameni privind transmisiunile în direct ale ceremoniilor de la Palatul Buckingham.
Charles şi Lady Diana la nunta lor, 29 July, 1981.
Nunta prinţului Andrew, al doilea fiu al Reginei
Prinţul Andrew, al doilea fiu al Reginei, s-a căsătorit în 23 iulie cu Sarah Ferguson, supranumită Fergie. Ei au doi copii, Beatrice şi Eugenie. Cuplul a divorţat, în mai 1996, spre disperarea Reginei, care a avut de înfruntat, la doar câteva luni distanţă, divorţurile oficializate a doi dintre fii săi, dupa ce şi printesa Anne, fiica Reginei, divorţase în 1992.
Ducele şi Ducesa de York în ziua nunţii lor, 23 July 1986.
Nunta prinţului Edward
Iubit de presă pentru eleganţa sa, mai ales în contextul relaţiei tensionate dintre Charles si Diana, pe care presa a savurat-o, prinţul Edward, fiul cel mic al Reginei s-a căsătorit cu Sophie Rhys-Jones.Ceromonia a fost celebrată în 19 iunie 1999 si a adus un aer proaspăt familiei regale, mult încercată după seria de divorţuri şi scandaluri şi, mai ales, de moartea prinţesei Diana.
Prinţul Edward şi soţia sa Sophie Rhys-Jones în faţa capelei St.George din Windsor, 19 June 1999
Charles şi Camilla
Prinţul Charles s-a recasatorit cu celebra Camilla Parker Bowles, despre care se spune că ea a fost tot timpul motiv de scandal între prinţul mostenitor şi fosta lui soţie Lady DiLegendara Camilla şi-a văzut visul cu ochii abia în 2005, după ce în anii '80 Regina refuzase în numeroase rânduri căsătoria lui Charles cu aceasta pe motiv că este mai în vârstă decât prinţul, viitor Rege.
Prinţul de Wales, Charles şi Camilla, Ducesă de Cornwall la nunta lor, 9 Aprilie 2005.
William şi Kate
Despre cei doi nu se poate vorbi încă drept soţi. Istoria lor împreună începe pe 29 Aprilie, 2011.
Nunta Prinţului William de Wales cu Kate Middleton va avea loc la Westminster Abbey. Prinţul William, care este al doilea în linia de succesiune la tronul britanic a întâlnit-o prima data pe Kate Middleton în 2001, în timp ce amandoi studiau la Universitatea St Andrews din Scoţia.
După căsătorie cuplul intenţionează să locuiască în Insula Anglesey din Wales, unde William se antrenează pentru a deveni pilot de elicopter.
Prinţul William şi Kate Middleton la anunţul logodnei lor, 16 Noiembrie 2010.