Pictura care „schimbă tot ce ştim” despre Mona Lisa. Prima copie a celebrei lucrări descoperită la Muzeul Prado

📁 Muzee
Autor: Redacția
🗓️ 2 februarie 2012

O pictură despre care se crede că ar fi primacopie a celebrei „Mona Lisa” a fost "descoperită" în muzeul Prado din Madrid, scrieBBC.

Tabloul se afla în posesia muzeului, însă nimeni nu şi-a dat seama de potenţialul acestuia până când nu a fost restaurat, notează sursa.

Creaţia prezintă chipul Giocondei, similar celui pictat de Leonardo da Vinci, însă fundalul a fost acoperit cu vopsea neagră.

Restauratorii au eliminat culoarea neagră, lăsând la iveală relieful toscan, mult mai detaliat decât în tabloul original, scrie BBC. „Descoperirea senzaţională va schimba modul în care înţelegem cea mai faimoasă pictură din lume”, scriu jurnaliştii de la lunarul britanic Art Newspaper.

Cele două tablouri vor fi expuse unul lângă altul, la Luvru

Experţii spun că tabloul a fost pictat în secolul al XVI-lea, de unul dintre discipolii lui Leonardo da Vinci, aproximativ în acelaşi timp cu marea capodoperă.

„Se pot observa ochii atrăgători ai Mona Lisei şi zâmbetul ei enigmatic, care o face să pară mult mai tânără (n.r. decât în pictura lui da Vinci)”, a explicat Martin Bailey de la Art Newspaper.

De altfel, nouadescoperire îi face pe specialişti să afirme că Gioconda ar fi avut sub 25 de ani, în momentul în care a fost pictată, notează BBC.

În martie, replica va fi expusă la Muzeul Luvru din Paris, acolo unde se află şi tabloul original, permiţându-le vizitatorilor să facă o comparaţie între cele două opere de artă.

Şi capodopera lui da Vinci ar avea nevoie de o restaurare, însă aceasta ar fi riscantă, din cauza stării fragile a picturii, scrie BBC.

sursa:gandul.info

Mai multe