Peste 2.000 de bunuri de patrimoniu, confiscate într-o operaţiune Europol
Peste 2.000 de bunuri culturale furate, inclusiv obiecte din Egiptul Antic, au fost confiscate, iar 35 de persoane au fost arestate, în cadrul unei operaţiuni de luptă contra furtului din patrimoniu, la care au participat 14 state europene, a anunţat Europol.
Garda Civilă spaniolă, aflată la originea acestei operaţiuni, a prezentat în faţa presei 36 de obiecte-printre care un cap de leoaică al zeiţei Sekhmet, impunătoare vase canopice ornate cu hieroglife, o statuetă a zeiţei Isis-cu o valoare este cuprinsă între 200.000 şi 300.000 de euro, care au fost descoperite în noiembrie 2014.
Obiectele erau ascunse în vase "cu o valoare mică", depozitate într-un container care provenea din oraşul egiptean Alexandria, pe care agenţii din Garda Civilă spaniolă le-au descoperit în timpul unei inspecţii în portul din Valencia.
Maiestuosul cap al zeiţei Sekhmet, cu o valoare estimată la 100.000 de euro, este cel mai preţios obiect din această colecţie, a declarat căpitanul Javier Morales, specializat în cazuri asociate cu patrimoniul istoric.
Anumite obiecte au fost probabil furate din siturile arheologice egiptene Saqqarah şi Mit Rahina.
După ce au descoperit containerul, agenţii spanioli au putut să ajungă până la destinatar, un egiptean care locuieşte la Barcelona şi au arestat cinci persoane din acest oraş şi din altă localitate din nord-estul Spaniei, Tortosa:patru egipteni şi un anticar spaniol.
"Sunt acuzaţi de mai multe delicte, precum trafic de bunuri culturale, spălare de bani şi apartenenţă la un grup infracţional", riscând până la 15 ani de închisoare, a precizat Javier Morales.
"Măsurile de siguranţă folosite de persoanele reţinute (întâlniri în moschei şi săli situate în cartiere mărginaşe, schimbări frecvente de domiciliu) au complicat foarte mult ancheta", a subliniat Garda Civilă, care precizează că UNESCO a estimat că "anumite grupări teroriste utilizează pentru a se finanţa, printre alte activităţi, traficul ilegal de bunuri culturale".
Alături de Spania, alte 13 ţări, printre care Germania, Franţa, Marea Britanie şi Italia, au participat la o săptămână de operaţiuni speciale (Action Week) în noiembrie 2014, vizând stimularea luptei contra traficului de obiecte de artă furate, a explicat Europol într-un comunicat. Peste 2.300 inspecţii au fost efectuate la anticari şi comercianţi de artă, iar controalele au fost întărite la frontierele UE, în aeroporturi şi porturi.
"35 de persoane au fost arestate şi 2.289 de obiecte culturale au fost confiscate în această operaţiune europeană", a precizat Europol.