Permisul de conducere al Reginei Maria, la Licitația România Regală
Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile "Licitaţiei România Regală", care va fi organizată, azi, 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark."Licitaţia România Regală" are loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese care au aparţinut membrilor familiei regale, precum şi aristocraţiei româneşti.La licitaţie vor fi scoase 140 de loturi selecţionate din cei 80 de ani ai monarhiei româneşti, permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta fiind câteva dintre atracţiile evenimentului.Permisul Principesei Moştenitoare, viitoarea Regină Maria (1875-1938), a fost eliberat de Touring-Club-ul german, filiala din München, în anul 1909. Maşina pe care o conducea principesa, după cum reiese din datele cuprinse în permis, era un Mercedes, model 35 H, număr de fabricaţie 5060, serie a motorului 7798. Principesa Maria este una dintre puţinele femei care au străbătut, la acea dată, Germania la volanul unui automobil, lucru pe care nu şi l-a permis în România, precizează Artmark. Valoarea estimativă a acestui document este cuprinsă între 5.000-6.000 de euro.Un alt obiect care a aparţinut unei îndrăgite regine a României este un rafinat evantai din fildeş. Acesta este inscripţionat în argint cu monograma Reginei Elisabeta, pseudonimul literar CS (Carmen Sylva). Feţele principale sunt din fildeş, una fiind decorată cu un decor vegetal, iar inelul de prindere a lamelelor este din argint. Evantaiul este stil Art Nouveau şi datează din anul 1900. Preţul estimativ al evantaiului este 300-600 de euro.Cel mai valoros lot al licitaţiei din 4 octombrie este Ordinul Ferdinand în grad de Colan, instituit în 1929, şi care este estimat la 25.000-45.000 de euro. Personalităţi precum Regina Maria, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu au fost printre puţinele care au primit această distincţie. Oferit celor care se distinseseră în lupta pentru realizarea Statului Naţional Român, ordinul cuprindea şase clase, trei inferioare şi trei superioare, gradul Colan fiind cel mai important.