Parlamentul Rusiei vrea 3 trilioane de euro de la Germania în contul despăgubirilor de după Al Doilea Război Mondial

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Adevărul Moldova
🗓️ 3 februarie 2015

Deputatul rus Mihail Degtiariov crede că au fost calculate greşit despăgubirile datorate de Germania Rusiei după al Doilea Război Mondial, cifra corectă fiind de 3-trilioane de euro, transmite TASS.

Deputaţii Dumei de Stat de la Moscova vor înfiinţa o comisie care va recalcula pagubele produse de armatele germane în Rusia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După finalizarea acestor calcule urmează să fie înaintată o cerere oficială către Germania pentru achitarea completă a despăgubirilor de război.

Iniţiativa îi aparţine deputatului Mihail Degtiariov, membru al Partidului Liberal Democratic, care susţine că după cel de-Al Doilea Război Mondial, Germania nu a plătit practic nici un fel de despăgubiri pentru distrugerile provocate în Uniunea Sovietică. Moscova a semnat un acord de renunţare la despăgubirile de război cu Germania Democrată, însă nu a existat nici un astfel de acord cu Germania Federală, susţine deputatul Degtiariov.

Continuarea pe adevarul.ro

Mai multe