Otzi, mumia care a schimbat istoria, împlineşte 20 de ani de la descoperire

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 30 august 2011

Peste câteva zile se vor împlini exact 20 de ani. Pe 19 septembrie 1991 un cuplu de alpinişti germani, care coborau Alpii italieni, în valea Otz, au descoperit la cota 3200 de metri într-un gheţar, resturile umane ale unui om, scrie La Stampa.

O scenă macabră, dar nu inedită. În vara aceluiaşi an fuseseră descoperite corpurile altor şase excursionişti dispăruţi în anii anterior. Şi totuşi acest corp va deveni subiect de istorie.

Nu imediat, totuşi. Soţii Erika şi Helmuth Simon au coborât la Refugiul din Similaun şi au semnat prezenţa cadavrului. După trei zile erau la ei acasă la Nurnberg. Poliţia italiană nu a părut foarte interesată de descoperire. S-a ocupat de ea poliţia austriacă, care a dus mumia la Universitatea din Innsbruck.

Erika şi Helmuth nu şi-ar fi imaginat că descoperirea lor a schimbat, dacă nu paleoantropologia, atunci percepţia populară asupra acestei ştiinţe. Resturile pe care le-au fotografiat erau cele ale Omului de Similuan sau ale omului venit din gheaţă sau pur şi simplu ale lui Otzi, după denumirea locului în care a fost găsit. În urma descoperirii, cuplul a primit în cadrul unui proces care s-a încheiat abia vara trecută 175.000 de euro. Dar Helmuth Simon nu s-a mai bucurat de bani pentru că murise în 2004, după ce a căzut într-o prăpastie din Alpi.

Pentru mumia dusă la Innsbruck a fost începutul unei serii lungi de antedatări. Era atât de bine conservată încât avea aspectul unui om modern. S-a crezut că este vorba de un alpinist dispărut în 1941. Apoi s-a vorbit de un excursionist din secolul XVIII, coborându-se până în medieval, când s-a crezut că este vorba de un soldat aflat în serviciul unui conte din Tirol, în jurul anilor 1420.

Aşa e posibil să fi arătat Otzi inainte să moară

Datarea cu carbon a spulberat misterul. Mumia data de acum 5300. Abia acela a fost momentul în care autorităţile italiene au ieşit din starea de indiferenţă şi au revendicat cadavrul.  Numeroase expediţii au ţinut să stabilească mai apoi că Otzi murise pe teritoriu italian, la 92 de metri şi 56 de centimetri de graniţa cu Austria. În cele din urmă, după lungi eforturi diplomatice, mumia a fost dusă la Muzeul de arheologie din Bolzano şi conservată la -6 grade Celsius, într-o atmosferă cu umiditate controlată.Zeci de mii de vizitatori intră în fiecare an în “peştera” atribuită vitrinei în care se află Otzi, protejat de o fereastră anti-proiectil de 30 pe 40 de centimetri.

Otzi, un vânător-culegător, poate păstor de 1, 60 m, cu vârsta între 30 şi 40 de ani. Ultima sa masă a fost o bucată de carne de ţap.

Asupra morţii sale s-a născut un adevărat basm. Cea mai simplă explicaţie ar fi aceea că a fost surprins de o avalanşă la începutul toamnei şi a murit asfixiat. Iar zăpadă i-a conservat corpul. Apoi s-a descoperit o lovitură în zona capului şi s-a crezut că a fost vorba de un conflict. S-a crezut că Otzi a fost lovit de moarte în timp ce-şi repara arcul, omul era bine înarmat.

Mai multe