Originile misterioase ale fluviului Eufrat, descoperite de oamenii de știință

Noi cercetări oferă indicii despre evoluția fluviului Eufrat, un important curs de apă, care s-ar fi format prin unirea a două râuri străvechi.

Pe malurile fluviilor Eufrat și Tigru, în ținuturile fertile ale Mesopotamiei, omenirea a dezvoltat unele dintre cele mai timpurii forme de civilizație. Eufratul a alimentat inovații profunde. Revărsările sale au creat terenuri agricole bogate, din care au apărut orașele antice, deschizând calea pentru dezvoltarea scrierii, a puterii centralizate și a legii, relatează National Geographic.

Aceste realizări au avut loc în urmă cu mai puțin de 6.000 de ani – o clipă din perspectiva istoriei geologice. Eufratul, care se întinde pe aproximativ 2.800 de kilometri între Turcia și Irakul de astăzi, s-a format cu peste un milion de ani mai devreme. Totuși, anumite detalii privind apariția sa au rămas mult timp un mister pentru oamenii de știință.

Un nou studiu publicat în revista Nature Geoscience ar putea dezvălui în cele din urmă originea sa. Potrivit cercetării, două râuri separate, care curgeau din Turcia către Bazinul Mediteranean s-au unit și au format treptat Eufratul, între aproximativ 3,6 milioane și 1,6 milioane de ani în urmă, pregătind terenul pentru apariția ulterioară a Semilunii Fertile.

Proiectul de cercetare a început în 2014, când Andrew Madof, geolog la Chevron, analiza date despre situri marine aflate în largul coastelor Libanului, în căutarea unor zăcăminte de gaze naturale. Datele fuseseră obținute prin imagistică seismică, o metodă care creează o imagine a materialelor subterane asemănătoare unei ecografii.

În imaginile obținute, Madof a observat ceva neobișnuit. Cercetătorii știau deja că în zonă existau uriașe depozite submarine de sare – de până la patru kilometri grosime în unele locuri – formate cu peste cinci milioane de ani în urmă, în timpul unei perioade cunoscute sub numele de Criza messiniană, când Marea Mediterană s-a uscat parțial sau chiar complet.

Madof și-a dat seama că sedimentele aflate deasupra stratului de sare semănau cu depunerile lăsate de râuri. El a vrut să înțeleagă ce cursuri de apă erau acestea și de unde proveneau.

După analizarea datelor seismice, Madof și colegii săi au studiat hărțile geologice terestre din regiune. Acestea arătau existența a două râuri: o ramură nordică, cunoscută sub numele de Paleo-Karasu, și o ramură sudică, numită Paleo-Murat, care se vărsau în bazinul mediteranean. Ambele cursuri de apă poartă numele afluenților moderni ai Eufratului.

Echipa a utilizat și modele computerizate pentru a estima dimensiunea celor două râuri. Potrivit lui Madof, acestea erau enorme în comparație cu râurile actuale din regiune. Măsurat prin debit și cantitatea de sedimente transportate, Paleo-Karasu era „mai mare decât Nilul”, iar Paleo-Murat era „mai mare decât Tigru și Eufratul modern la un loc”.

Totuși, râurile au curs peste fundul uscat al Mediteranei doar aproximativ 120.000 de ani, „o perioadă foarte scurtă din punct de vedere geologic”, adaugă el.

Datele cercetătorilor indică faptul că evenimente tectonice – precum un cutremur sau formarea unui lanț muntos – au redirecționat ulterior apele spre sud-est, îndepărtându-le de Mediterană. Cele două râuri s-au unit într-un singur fluviu, care în cele din urmă s-a vărsat în Golful Persic.

Deoarece cercetarea lui Madof se bazează pe modelare computerizată și analize seismice la distanță, „mai degrabă decât pe dovezi directe din teren”, el recunoaște că există încă un anumit grad de incertitudine privind traseul exact al acestor râuri antice. Analizarea probelor geologice colectate direct din teren ar putea confirma suplimentar rezultatele și ar putea verifica precizia estimărilor sale.

Influența Eufratului asupra istoriei umane

Este greu de exagerat influența pe care Eufratul a avut-o asupra istoriei naturale și a istoriei umane.

„Când privim peisajul modern sau ne gândim la râuri, ele par atât de efemere”, spune Madof. Totuși, chiar și evenimente aparent minore la scara dezvoltării planetei, precum un cutremur sau formarea unui lanț muntos, pot avea un impact suficient de mare pentru a modela apariția marilor civilizații.

În cazul râurilor Paleo-Karasu și Paleo-Murat, „dacă acestea nu și-ar fi schimbat direcția și nu s-ar fi unit, este posibil să nu fi existat Semiluna Fertilă”, continuă el.

Mișcările continue ale Eufratului au influențat probabil și migrațiile umane timp de milenii. Orașe precum Eridu și Ur, considerate printre primele centre urbane ale civilizației, au fost abandonate după ce Eufratul și-a schimbat cursul.

_{Foto sus: Ruinele fortăreței Rumkale, pe malurile Eufratului, în provincia Gaziantep din Turcia (© Carole Raddato / Wikimedia Commons)}