Oraşul Liverpool, înlăturat din lista locurilor de patrimoniu mondial a UNESCO
Oraşul englez Liverpool a fost înlăturat din lista locurilor de patrimoniu mondial, după ce agenţia culturală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a găsit clădiri noi, inclusiv un stadion de fotbal, care au compromis imaginea dată de docurile victoriene, relatează adevarul.ro.
Liverpool a fost înscris ca obiectiv de patrimoniu mondial în 2004, alăturându-se unor enblematice locuri ca Marele Zid Chinezesc, Taj Mahal şi Turnul din Pisa. Oraşul este al treilea loc înlăturat vreodată din prestigioasa listă, după o rezervaţie naturală din Oman, în 2007, din cauza braconajului, şi Valea Elbei la Dresda (Germania), în 2009, pentru că un pod cu o autostradă cu patru benzi a fost construit peste fluviu.
După ce membrii Comitetului Patrimoniului Mondial au votat în China, UNESCO a anunţat pe Twitter că Liverpool va fi șters din lista organizaţiei. Joanne Anderson, primarul Liverpool, a spus că decizia este „de neînţeles” şi speră să facă apel. „Sunt foarte dezamăgită şi îngrijorată de acestă decizie de a şterge statutul de patrimoniu mondial al Liverpool, care vine după un deceniu de când UNESCO a vizitat ultima dată oraşul pentru a-l vedea cu propriii ochi. Vom colabora cu Guvernul pentru a examina dacă putem face apel”, a spus ea.
Marca de patrimoniu oferă locurilor istorice acces la fonduri ONU pentru conservare şi prezenţa în ghiduri turistice din lume. Ameninţarea de a fi scos de pe listă exista în cazul Liverpool din 2012, după ce UNESCO a avertizat că noile clădiri au schimbat linia orizontului oraşului şi distrug valoarea de patrimoniu a falezei.