„Opresiune, Represiune, Instigare la Ură și Victime în Ultimul Secol”, tema Forumului Societății de Științe Istorice din România
Societatea de Științe Istorice din România (SȘIR), prin Departamentul de Programe și Proiecte, lansează în perioada 4-7 iulie 2022 lucrările Forumului SȘIR.
Aflat la a doua ediție Forumul SȘIR își propune să ofere profesorilor din învățământul preuniversitar, muzeografilor, arhiviștilor, cercetătorilor din domeniul istoriei un loc de întâlnire în care să se participe la o serie de activități parte a unui veritabil schimb de bune practici și achiziții științifice.
Tema Forumului SȘIR este „Opresiune, Represiune, Instigare la Ură și Victime în Ultimul Secol”, iar pe parcursul a patru zile, participanții vor audia conferințe ale unor reputați cercetători, vor participa la dezbateri și mese rotunde pe teme de interes pentru cunoașterea istoriei și a predării acesteia.
Activitățile și participarea sunt on-line. Revista „Historia” este partener media la acest eveniment!