Oamenii de ştiinţă au descoperit un craniu vechi de două milioane de ani, aparţinând unui „văr” al omului

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 12 noiembrie 2020

Craniul descoperit în Africa de Sud de către cercetători australieni ar putea ajuta la aflarea mai multor detalii despre evoluţia umană. 

Craniul aparţine unui mascul din specia Paranthropus robustus, înrudită cu Homo erectus, considerat ca fiind un strămoş direct al omului modern. Cele două specii ar fi trăit în acelaşi timp, însă Paranthropus robustus a dispărut înaintea lui Homo erectus. Cercetătorii sunt foarte entuziasmaţi de această descoperire: „majoritatea fosilelor descoperite din acea perioadă sunt un dinte sau ceva mic rămas în urmă, o astfel de descoperire este foarte rară şi norocoasă” spune Dr. Angeline Leece . Cercetătorii de la universitatea La Trobe din Melbourne au descoperit fragmentele craniului în 2018, la situl arheologic Drimolen, la nord de Johannesburg. Acesta se afla la doar câţiva metri de locul în care a fost găsit un craniu al unui copil din specia Homo erectus, în 2015. Au urmat apoi doi ani de asamblare şi analizare a craniului, cercetările lor fiind publicate marţi, 10 noiembrie, în jurnalul ştiinţific Nature, Ecology and Evolution, relatează adevarul.ro

Se pare că trei specii asemănătoare omului ar fi trăit în Africa de sud în acelaşi timp, în competiţie una cu cealaltă, craniul descoperit reprezentând un exemplu rar de „microevoluţie” în descendenţa omului, conform lui Jesse Martin, un alt cercetător implicat în descoperire. Paranthropus robustus avea dinţi mari şi un creier mic, fiind diferit de Homo erectus, care avea un creier mare şi dinţi mici. Se crede că cel dintâi avea o dietă bazată în general pe plante dure, precum scoarţa de copac. „În timp, Paranthropus robustus a evoluat pentru ca maxilarul său să reziste şi să genereze în acelaşi timp forţe mai mari produse în timpul muşcării şi mestecării mâncării sale” spune Dr. Leece. Oamenii de ştiinţă spun că un motiv pentru dispariţia acestei specii ar putea fi schimbările climatice cauzate de un mediu înconjurător mai umed, care ar fi redus mâncarea disponibilă. De cealaltă parte Homo erectus avea o dietă bazată atât pe plante, cât şi pe carne, lucru indicat de dinţii mai mici. „Sunt două specii foarte diferite. Deşi Homo erectus este cel care a rezistat pe termen lung, fosilele descoperite ne sugerează că acum două milioane de ani, Paranthropus robustus era mult mai prezent în peisaj”, încheie Dr. Leece. 

Mai multe