O schiţă a unui cap de urs, desenată de Leonardo da Vinci, scoasă la licitaţie
Desenul unui cap de urs, realizat de maestrul renascentist Leonardo da Vinci, ar putea fi vândut pentru preţul estimativ de 16,7 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii ce va fi organizată în luna iulie a acestui an, conform unui comunicat al casei organizatoare, Christie's, transmite agerpres.ro.
Măsurând doar 7 cm pătraţi, "Capul de urs" este un desen realizat în punct de argint pe hârtie. Punctul de argint este un instrument de desen folosit în Evul Mediu, constând într-o tijă din argint cu vârful ascuţit. Conform organizatorilor licitaţiei, acest desen este unul dintre cele mai puţin de opt desene realizate de Leonardo da Vinci şi aflate în colecţii particulare.
Preţul estimat pentru vânzarea acestui desen este între 8 şi 12 milioane de lire sterline (11,1 - 16,7 milioane de dolari). Licitaţia va avea loc la data de 8 iulie.
Acest desen ar putea depăşi preţul de peste 8 milioane de lire sterline obţinut la o licitaţie din 2001 pentru desenul "Cal şi Călăreţ" de Leonardo da Vinci, conform Christie's.
"Am toate motivele să cred că vom depăşi un nou record în iulie pentru 'Cap de urs', unul dintre ultimele desene realizate de Leonardo care va fi scos pe piaţă", a declarat Stijn Alsteens, reprezentant al Christie's Paris.
Primul proprietar cunoscut al acestui desen este pictorul englez Thomas Lawrence. La moartea sa, în 1830, desenul a intrat în posesia dealerului său de artă Samuel Woodburn. Acesta l-a vândut casei Christie's în 1860 pentru suma de 2,5 lire sterline (3,5 dolari). Proprietarul actual se află în posesia desenului din 2008.
Desenul "Cap de urs" este expus sâmbătă la sediul Christie's din New York, urmând ca apoi să fie expus şi la Hong Kong, în cursul lunii mai. Din iunie, desenul maestrului renascentist va fi expus la Londra, unde se va afla până la organizarea licitaţiei.