O operă de artă din comorile arhivistice ale Arhivelor Naționale ale României!

Arhivele Naționale ale României au publicat pe pagina de socializare a instituției imagini și informații inedite despre Așezământul Mânăstirii Antim din București, „un document și operă de artă” deosebită. 

La 16 martie 1705, Antim Ivireanul era ales episcop al Râmnicului, pentru ca 3 ani mai târziu să devină Mitropolit al Țării Românești. Eruditul om de cultură s-a născut în Georgia, în jurul anului 1650, iar viața sa s-a schimbat definitiv când, copil fiind, a fost luat în robie. A ajuns la Constantinopol, unde ulterior a fost eliberat și unde a învățat limbile greacă, arabă și turcă. Tot aici a devenit călugărul Antim și a deprins caligrafia, pictura, broderia, precum și abilitatea de a sculpta în lemn. 

În Țara Românească, la Curtea lui Constantin Brâncoveanu, a ajuns probabil în anul 1691 și va studia aici limbile română și slavonă, ajungând destul de repede la o bună cunoaștere a acestora, ceea ce îi va permite să reorganizeze tipografia din București, denumită în timpul acela Tipografia Domnească, și să ridice arta tiparului la perfecțiune, așa cum mărturisea florentinul Anton Maria del Chiaro, secretarul domnitorului.

În anii care au urmat a tipărit la București, apoi la Mânăstirea Snagov și la Mânăstirea Govora peste 63 de tipărituri, lucrate, coordonate sau patronate de el însuși, fiind considerat unul din cei mai importanți tipografi ai culturii medievale românești. Autor al cunoscutelor Didahii, o colecție de predici folosite la marile sărbători religioase, Antim Ivireanul a avut și un rol însemnat în introducerea completă a limbii române în slujbele religioase.

Una din realizările sale remarcabile rămâne Mânăstirea Antim, monument arhitectural în stilul brâncovenesc specific începutului secolului al XVIII-lea, care aduce în prezent o mărturie spirituală a orașului București, așa cum era el acum 300 de ani.

După cum ctitorul însuși afirma, în ziua de 5 februarie 1713 a avut o viziune în care i se arăta locul în care va ridica mănăstirea, așa încât Mânăstirea Antim, purtând hramul Tuturor Sfinților, a fost zidită după planurile lui Antim Ivireanul pe locul unei vechi biserici de lemn cu hramul Sfântul Nicolae. Pentru ridicarea din temelie a Mânăstirii, Mitropolitul și-a folosit întreaga sa avere și, pentru a se asigura că veniturile acesteia vor fi gestionate în conformitate cu dorințele sale, a redactat un „Așezământ” cu valoare testamentară, potrivit căruia ctitoria sa „să fie slobodă, singură ei şi legiutoare, singură stăpânitoare şi nimănui supusă, fără numai lui Dumnezeu şi Tuturor Sfinţilor, cărora am şi închinat-o. Să nu fie subt stăpânire patrierşească, nici subt vreo vrednicie domnească, nici subt stăpânirea arhiereului ţării, nici vreunui boiaru, nici vreunei mănăstiri veri mari, veri mică, ci numai numele cel canonicesc al preasfinţitului mitropolit să se pomenească întru ea, după rânduiala cea bisericească”. (Așezământul Mănăstirii Antim, ANR, SANIC, Colecția Suluri, 13)

Foto: 1715 (7223), iulie 20, București. Hrisov arhieresc (Așezământul Mânăstirii Antim) prin care Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești, stabilește regulile după care urmează să se conducă Mânăstirea Antim, ctitoria sa din București: veniturile Mânăstirii trebuiau să finanțeze o tipografie românească și una grecească, să hrănească 3 copii care doreau să frecventeze școala, să facă milostenii săracilor etc. (ANR, SANIC, Colecția Suluri, 13)

În textul documentului, păstrat la Arhivele Naționale și pe care vi-l oferim astăzi în format digital, sunt menționate alte câteva dintre dorințele ctitorului, idei din care reiese mai ales credința sa în evoluția prin cultură. Și, cum tiparul însemna cultură, el asigură continuitatea muncii sale tipografice și a artei tiparului hotărând ca în Mânăstire să nu se piardă nicicând arta tiparului, ci să se înveţe acest meşteşug de către călugări, care de vor tăinui această artă şi nu-şi vor ţine pe lângă ei ucenici, să cadă sub blestem. O altă dispoziție redactată în document, reflectând interesul său pentru educația copiilor proveniți din medii familiale nevoiașe, este aceea ca unul dintre preoţii de mir să se ocupe de instruirea şi de susţinerea la învăţătură, pe lângă Mânăstire, a unui număr de trei copii săraci, timp de patru ani, pentru a învăţa în primul rând a vorbi şi a scrie slavoneşte şi româneşte, fiindu-le acoperite cheltuielile de casă, masă, haine şi cărţi.

Printre reglementările impuse de Antim Ivireanul pentru funcționarea Mânăstirii Antim se numără și cea privind dreptul de împrumut al cărţilor din biblioteca acesteia, care vor fi contabilizate în „catastihul bisericii”, ceea ce transformă locașul în prima bibliotecă publică din Ţara Românească, având în vedere că trebuiau respectate formalități specifice pentru împrumutul cărților.

Printre dispozițiile prezente în document se numără și milosteniile pe care așezământul mânăstiresc trebuia să le facă pentru săraci. Se porunceşte preoţilor să îi înmormânteze gratuit pe săracii fără adăpost şi să li se facă pomenirile după lege, urmând ca tot din veniturile Mânăstirii să fie îmbrăcați săracii, copii şi bătrânii, iar străinilor li se asigură găzduire timp de trei zile. Chiar şi bolnavii, indiferent de originea lor, sunt în atenţia lui Antim Ivireanul, egumenul şi călugării fiind datori să-i cerceteze, „altfel vor avea osândă de nu-i vor cerceta”.

Dincolo de conținutul documentului ce exprimă viziunea Mitropolitului Antim Ivireanul și rolul pe care acesta îl conferă creației sale, Mânăstirea Tuturor Sfinților, în cadrul larg al societății bucureștene, atenția cititorului se va putea opri asupra ornamentelor spectaculoase, asupra chenarelor și inițialelor ornate în chinovar (lichid de culoare roșie), în lichid de aur, argint și în diverse culori, asupra frontispiciilor cu desene ce redau scene religioase, figuri de sfinți, realizate cu mult simț artistic.

În frontispiciu, într-un medalion susținut de două sirene este imaginea Mânăstirii, însoțită de chipul lui Isus Christos și de doi îngeri. Pe marginea medalionului central, în 8 medalioane mai mici sunt scrise literele numelui Mitropolitului: ANTHIMOS, însoțite fiecare de imaginea câte unei vietăți al cărei nume în limba greacă începe cu litera respectivă: A de o acvilă (Aetos); N de un liliac (Nyxterida), TH de un animal sălbatic, fiară (Thyro); Ï de un șoim (Ïerokotroyo); M de o albină (Melissa); O de o viperă (Ohia); S de un melc (Salingari).

Documentul este scris pe pergament, în limba română, cu caractere chirilice, iar rafinamentul detaliilor de natură estetică ilustrează existența unei adevărate școli de miniaturistică românească.