O civilizaţie antică necunoscută, descoperită în Siberia

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 5 octombrie 2010

Arheologii ruşi au făcut, duminică, o descoperire importantă în zona Siberiei, în timp ce efectuau nişte săpături fără prea mari speranţe de a găsi vreo relicvă.

Potrivit publicaţiei Russia Info-Central, arheologii au descoperit rămăşiţele unei civilizaţii vechi, din vremea antichităţii. Chiar în regiunea Krasnoyarsk unde se construieşte centrala hidroelectrică Boguchanskaya, aceştia au găsit peste 40 de morminte în care osemintele sunt păstrate foarte bine şi peste 10 000 de artifacte:arme, unelte, bijuterii

Potrivit primelor cercetări se pare că este vorba despre o civilizaţie care trăia în zonă în Antichitate, cu mult înaintea venirii în zonă a triburilor ruseşti. Urmează să se dateze mai exact perioada din care provin osemintele şi obiectele găsite şi compararea oamenilor de atunci cu civilizaţiile care existau în zonă.

Mai multe