O cetate getică va fi construită la Drăgănești cu materialele și metodele din antichitate
O replică a unei cetăți dacice din secolul I este construită lângă orașul Drăgănești-Olt de către profesorul muzeograf Traian Zorzoliu, cu fonduri asigurate de la bugetul local și CJ Olt, consilierii județeni aprobând joi alocarea unei sumei de 250.000 lei cu scopul finalizării lucrărilor la acest obiectiv, informează AGERPRES.
Muzeograful Traian Zorzoliu a explicat, pentru AGERPRES, că proiectul de reconstituire a unei dave getice la Drăgănești-Olt a început în primăvara acestui an și acum este deja în stadiu avansat, fiind executate deja aproximativ 70% dintre lucrări, mai precis au fost realizate 16 clădiri ce vor compune așezarea dacică fortificată din totalul de 23 câte vor fi realizate până la inaugurarea obiectivului.
"Pentru a finaliza lucrările aflate în execuție înainte de a veni perioada cu ploi și vreme rea era nevoie urgentă de fonduri. Am găsit înțelegere la Consiliul Județean Olt și ne-au fost alocate fonduri astfel încât să nu fie pusă în pericol integritatea lucrărilor de până acum, pentru că unele clădiri nu au încă acoperiș. Vom realiza anul acesta cu banii alocați de CJ Olt toate clădirile și anul viitor ne vom ocupa de finisaje, de alte lucrări de amenajare, astfel încât în primăvara anului 2015 să putem inaugura cetatea", a spus Traian Zorzoliu.
Replica de cetate dacică este construită pe o colină din Drăgănești-Olt folosind metode și materiale utilizate în antichitate, în principal lemnul. S-au folosit și paiantă, bolovani de râu, stuf. O parte a pereților clădirilor prezintă elemente decorative dacice. Cetatea aflată în construcție este delimitată de un șanț de apărare, iar intrarea în obiectiv se va face pe o rampă reconstituită conform datelor despre cetățile dacice. A fost realizată și o împrejmuire fortificată cu palisadă din bulumaci și parapet din lemn, iar poarta de acces este prevăzută cu două bastioane și un pod peste șanțul de apărare. În trei laturi ale palisadei au fost ridicate trei foișoare de supraveghere și apărare și este încă în construcție un templu al soarelui.
Tot în stadiu de construcție se află și două locuințe tip turnuri, ce vor fi amenajate ca locuințe destinate căpeteniei cetății și unui preot. Cetatea va avea și o clădire de tipul unei case de consiliu a căpeteniilor, cinci gospodării anexe și 13 locuințe pentru soldați. Clădirile de tipul locuințelor pentru soldați au fost ridicate și urmează să fie acoperite. Colina pe care se înalță cetatea este creată artificial, are o înălțime de 22 de metri și pentru a consolida terenul au fost plantați în pantă arbuști de salcâm și foioase.
Dava getică de la Drăgănești-Olt va face parte din Muzeul Câmpiei Boianului din localitate, creat și condus de Traian Zorzoliu. El a arătat că la acest proiect de reconstituire a unei cetăți dacice a urmărit să respecte informațiile rezultate în urma descoperirilor arheologice privind așezările dacice fortificate din Câmpia Română.
Cetatea se va constitui atât în obiectiv de interes istoric cât și turistic, deoarece în clădirile din componența ei vor putea fi cazați turiști. "Vor fi 20 de spații de cazare în cetate. Ar putea găzdui tabere școlare, tabere de creație pentru artiști de diferite vârste, dar nu numai. În viitor va fi amenajată și o cantină", a menționat Zorzoliu. "Încercăm să arătăm că în România se pot face lucruri deosebite și valoroase cu bani puțini, în timp scurt, dar cu voință și cu înțelegere. Au fost mai multe persoane binevoitoare care ne-au ajutat, sponsori. Autoritățile ne-au acordat sprijin financiar atât cât a fost posibil și iată că ne apropiem de final", a adăugat Traian Zorzoliu.
Acesta a subliniat că dorit să realizeze un proiect similar în comuna Sprâncenata, în urmă cu doi ani, pe locul unei cetăți dacice, însă era nevoie să treacă o perioadă foarte mare de timp și costuri ridicate pentru că acolo este un sit arheologic. "În zona acesta, în Câmpina Boianului au fost multe așezări dacice, o cetate a fost lângă Sprâncenata. Am vrut să reconstituim acolo o cetate însă erau necesare foarte multe aprobări, era sit arheologic și ar fi durat foarte mult. Aici, la Drăgănești-Olt, lucrurile au fost mult mai simple din acest punct de vedere", a mai spus Zorzoliu.
Muzeograful drăgăneștean a mai realizat în ultimii ani un proiect inedit, arheoparcul neolitic de la Muzeul Câmpiei Boianului, iar de-a lungul carierei a mai lucrat la înființarea a zece muzee în județ și în țară.