O bombă de 5 tone din Al Doilea Război Mondial va fi dezamorsată în Polonia
Oraşul polonez Swinoujscie se pregăteşte pentru o săptămână în care activităţile de zi cu zi vor fi perturbate, scafandri din Marina Militară începând luni operaţiunea de dezamorsare a unei bombe rămase din Al Doilea Război Mondial, care cântăreşte câteva tone şi a fost descoperită abia în 2019 în portul localităţii, relatează Agerpres.
Bomba britanică, numită Tallboy, cântăreşte 5,4 tone, a fost descoperită în timp ce o echipă de muncitori lucra la adâncirea unui canal. Operaţiunea de scoatere a bombei va fi una dintre cele mai dificile de acest gen desfăşurată în Europa.
Scafandrii au prevăzut două zile doar pentru scoaterea bombei din nisipul în care se află. Abia după ce această operaţiune va fi încheiată, echipa va încerca să scoată detonatorul, a declarat un oficial al marinei. Dacă totul merge bine, următorul pas va fi neutralizarea încărcăturii explozive rămasă în rachetă printr-o explozie controlată.
Aproximativ 750 de locuitori ai oraşului vor trebui evacuaţi din casele lor în timpul acestui proiect cu durata de o săptămână.