O BIBLIE veche de 1.500 de ani aflată în posesia Turciei ar putea conţine învăţături necunoscute creştinilor până în prezent
Vaticanul ar fi înaintat o cerere oficială de a reexamina o Biblie veche de 1.500 de ani, care a fost ţinută în Turcia în ultimii 12 ani. Cartea ar conţine învăţăturile de început ale lui Isus Hristos, scrise cu litere aurite pe piele de animal în dialectul siriac, limba natală a fiului lui Dumnezeu, scrie Huffington Post.
Biblia ar fi fost confiscată în anul 2000 de la o bandă de contrabandişti care activau în zona mediteraneeană. Infractorii au fost prinşi şi acuzaţi de furt de antichităţi, săpături ilegale şi posesie de explozibil.
În prezent manuscrisul este păstrat în siguranţă, iar un ziar din Turcia susţine că această carte ar putea fi o copie a Evangheliei lui Barnaba, un text controversat, interzis în trecut. Despre acesta se spune că ar fi o completare a evengheliilor existente, cele după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, în care Isus ar fi prevestit venirea profetului Mohamed.
Având în vedere că este un artefact religios de mare valoare culturală, chiar o copie a paginilor din această Biblie ar putea varia între trei şi patru milioane de lire turceşti, adică între 1, 7 şi 2, 3 milioane de dolari.
Până în prezent nu a fost publicată nicio fotografie cu manuscrisul descoperit.