O ancoră egipteană din piatră, veche de 3.400 de ani, descoperită în Israel

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 21 februarie 2020

Ancora a fost folosită de navigatori în Epoca bronzului, care s-a sfârşit acum aproape 3.200 de ani. Ca majoritatea din acea epocă, are formă de trapez cu colţuri rotunjite, cu o gaură în partea superioară pentru a putea fi prinsă o coardă.

O ancoră egipteană, datată din Epoca bronzului, gravată cu hierogleife şi un desen cu zeiţa Seshat descoperită în Israel, a fost descoperită în Israel, potrivit Le Figaro, citat de news.ro 

Protejat de nisip, artefactul a fost găsit de-a lungul coastelor israeliene, în apropiere de oraşul Atlit, la sud de Haifa.  

În timp ce înota în Mediterana, un veterinar a zărit inscripţii neobişnuite pe suprafaţa apei: hieroglife. "A fost ca şi cum aş fi intrat într-un templu egiptean pe fundul Mediteranei", a povestit pentru cotidianul Haaretz Rafi Bahalul, cel care a descoperit ancora.   

Descoperirea bărbatului în vârstă de 55 de ani este o ancoră egipteană din piatră, veche de 3.400 de ani, rară. Este în întregime decorată cu hieroglife şi un desen al zeiţe Seshat din Egiptul antic. Timp de mii de ani, ancora realizată din calcar a fost conservată de nisip, până când recent a fost dezgropată de curenţi, în urma unei furtuni.  

Potrivit lui Jacob Sharvit, şeful unităţii de arheologie maritimă a Autorităţii pentru antichităţi din Israel (IAA), acest artefact vine în completarea unei colecţii de ancore din aceeaşi perioadă deja regăsite în situl arheologic. "Uneori marea treaba pentru noi, şi din fericire, un înotător a văzut-o şi ne-a alertat".  

Odată scoasă la suprafaţă, în ianuarie, ancora a fost atent examinată. Ea a fost folosită de navigatori în Epoca bronzului, care s-a sfârşit acum aproape 3.200 de ani. Ca majoritatea din acea epocă, ancora are formă de trapez cu colţuri rotunjite, cu o gaură în partea superioară pentru a putea fi prinsă o coardă. Dar ceea ce o face inedită este calitatea decoraţiunilor care sunt pe suprafaţa ei.  Arheologii încearcă să identifice templul de unde provine.  Ancora poate fi admirată la Muzeul Israelului de la Ierusalim, în cadrul expoziţiei "Emoglyphs".

Mai multe