„Noi perspective culturale și politice asupra relațiilor sârbo-române”
Interacțiunea dintre statele vecine a reprezentat întotdeauna un domeniu crucial pentru analiza relațiilor internaționale și istorice. În contextul relațiilor dintre România și Serbia observăm o conexiune naturală, mai ales în calitatea de două state vecine și de cele mai multe ori prietene, ce au colaborat adeseori în diverse domenii pe fondul unei sfere culturale comune. Prezentul studiu investighează noi perspective de legătură între cele două țări și este rezultatul unei impresionante activități de documentare și investigare desfășurată de o serie de intelectuali din ambele țări.
Volumul de față a fost publicat de editura Peter Lang în ianuarie 2024 și inclus în seria „Istoria Europei de Sud-Est” (https://www.peterlang.com/series/seeh), editată de Mihai Dragnea, președintele Asociației de Istorie Balcanică (https://www.balkan-history.com/). Editorii volumului ce conține 380 de pagini sunt: Aleksandra Djurić Milovanović, Jovana Kolundžija, Mircea Măran, Otilia Hedeșan și Christene D’Anca.
Creații semnate de autori cu notorietate în acest volum
Printre contribuitorii lucrării se numără Aleksandra Djurić Milovanović, cercetătoare în cadrul Institutului pentru Studii Balcanice din Belgrad și membră în Asociația de Istorie Balcanică. Are un doctorat în neo-protestantismul românesc din Vojvodina, fiind specializată în relațiile sârbo-române și minoritățile religioase și culturale din această regiune. Este autoarea a numeroase studii despre identitatea românească din Vojvodina și mișcările de reînnoire creștin-ortodoxă în Europa de Est.
Mircea Măran este doctor în istorie, profesor universitar în cadrul Colegiului de Formare a cadrelor didactice „Mihailo Pavlov” din Vârșeț, Serbia, și membru în Asociația de Istorie Balcanică. Expert în istoria Banatului și a minorității române din Serbia, a publicat numeroase lucrări de istorie și manuale didactice dintre care s-au remarcat „Românii din Banatul sârbesc în perioada interbelică” și „Biserica Ortodoxă Română din Banatul Iugoslav”. Participant la numeroase conferințe științifice, a adus o serie de contribuții semnificative în domeniul istoriei culturale, cu o atenție deosebită asupra identității românești din Iugoslavia în perioada interbelică.
Jovana Kolundžija, specializată în istoria artei și doctorand al Universității din Belgrad, Facultatea de Filosofie, a fost cercetătoare la Institutul de Studii Balcanice din cadrul Academiei Sârbe de Științe și Arte și este, în prezent, coordonatoare de proiect în cadrul Centrului de Studii Banat și membră în Asociația de Istorie Balcanică. Lucrările ei se centrează pe arta sârbă de secol XVIII, în special pictura religioasă și barocul sârbesc.
Otilia Hedeșan este antropolog și profesor de Civilizație și Cultură Românească la Universitatea de Vest din Timișoara. Coordonează Centrul de Cercetare pentru Patrimoniu și Antropologie (Research Centre for Heritage and Anthropology RHeA), implicându-se într-o serie de domenii de cercetare, precum poveștile, mitologia românească și numeroase aspecte ale etnologiei românești în perioada comunistă și postcomunistă. Cu o experiență extinsă de cercetare de teren în regiuni multietnice, a efectuat studii în numeroase state ale Europei de Est.
Christene d'Anca este lector la California Lutheran University, Santa Barbara, unde a obținut doctoratul în literatură comparată, cu accent pe studii medievale. Este membră a Asociației de Istorie Balcanică, fiind specializată în arta funerară din secolele XII-XIV și în studii socioculturale.
Un alt autor cunoscut este și cercetătorul științific al Institutului de Studii Balcanice al Academiei Sârbe de Științe și Arte, Dragan Bakić, cu o teză de doctorat susținută la Universitatea din Leeds, Marea Britanie. Este autorul cărții „Britain and Interwar Danubian Europe: Foreign Policy and Security Challenges, 1919–1936" (Londra: Bloomsbury Academic, 2017) și al unui număr de articole și capitole de carte publicate în Serbia și în străinătate.
Srđan Mićić este lector la Departamentul de Istorie al Facultății de Filosofie de la Universitatea din Belgrad. Principalul domeniu de cercetare al său este diplomația și politica externă a Regatului Iugoslav în perioada interbelică, un rol important avându-l legăturile cu statele din Balcani și Europa Centrală.
Diana Mihuț este asistent de cercetare în cadrul Departamentului de Studii Românești la Universitatea de Vest din Timișoara, membră a grupului de cercetare RHeA (Centrul de Cercetare pentru Patrimoniu și Antropologie Culturală). Principalele sale teme de cercetare sunt legate de formele rituale contemporane și de sărbători. A efectuat numeroase cercetări de teren în comunitățile rurale din Banat, atât în România, cât și în Serbia.
Un alt autor de notorietate este Miodrag Milin, istoric și cercetător științific al Academiei Române, Filiala Timișoara. În perioada 2004-2007, a fost rector al Universității de Vest din Timișoara, iar din 2003 a ocupat funcția de Director Științific al Memorialului Revoluției Române din 1989 din Timișoara. În 1993, a beneficiat de o bursă Fulbright la Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign. Este unul dintre cei mai importanți cercetători în domeniul istoriei sârbilor din România și al relațiilor sârbo-române, având la activ numeroase articole și cărți publicate pe aceste teme, între acestea remarcându-se lucrarea „Sârbii din România: Documente și studii despre remodelarea identitară”, apărută în cadrul editurii Cetatea de Scaun, în anul 2020.
Nemanja Mitrović, doctorand la Facultatea de Filosofie din Belgrad și bursier la Institutul de Istorie Contemporană, se specializează în studiul relațiilor iugoslavo-române în perioada socialistă. Autorul monografiei „Tito–Ceaușescu: Anii Apropierii", a primit premiul pentru cea mai bună teză de masterat în istorie la Facultatea de Filosofie. Teza sa de doctorat explorează relația dintre Iugoslavia și România în perioada 1954-1968.
Octavia Nedelcu este profesor în cadrul Departamentului de Filologie Rusă și Slavă, Departamentului de Filologie Sârbă, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, cu o bogată activitate didactică și științifică. A publicat aproape o sută de studii și articole în reviste științifice din țară și străinătate, cinci volume de studii despre literatura și cultura sârbă în context comparativ, precum „Tradiție și inovație în opera lui Miloš Crnjanski", monografie, București, EUB, 2000, „Istoria literaturii sârbe vechi", București, Universal Dalsi, 2001, EUB 2008, 2014, 2017, „Istoria literaturii sârbe. Realism” București, EUB, 2008, 2020. Este, de asemenea, o cunoscută traducătoare de literatură sârbă și membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Un distins profesor al Universității de Vest din Timișoara care și-a adus contribuția la acest volum este Victor Neumann, cercetător în domeniul istoriei intelectuale, cu accent pe istoria României și Europei Centrale și de Est. A fost bursier Fulbright și a efectuat cercetări în domeniul relațiilor majorități-minorități și al interculturalității. Publicațiile sale în multiple limbi străine acoperă subiecte variate, de la etno-naționalism la identități multiple și istoria intelectuală românească, un rol important avându-l și studiul asupra istoriei evreilor din Banat.
Felicia Aneta Oarcea lucrează din 2004 la Complexul Muzeul Arad, ca specialist în istorie modernă, și are un doctorat în istorie la Universitatea de Vest din Timișoara din anul 2011. Autoarea este specializată în istorie modernă, cu accente pe istoria educației și culturii și cercetarea patrimoniului național. A participat la numeroase conferințe naționale și internaționale și este autoare, coautoare și editoare a peste 12 cărți și 75 de studii și articole științifice publicate în volume colective și reviste din țară și străinătate.
Ivana B. Spasović este profesor de istorie. A absolvit studiile de istorie la Facultatea de Filosofie a Universității din Belgrad, unde a obținut atât diploma de master, cât și cea de doctor. La începutul carierei a lucrat ca profesoară de istorie la Școala Superioară de Economie din Zemun și, ulterior, la Arhiva Istorică din Pančevo. În prezent, este angajată la Arhivele Academiei Sârbe de Științe și Arte (SANU) și la Facultatea de Cultură și Media, unde predă Istoria Culturii și Civilizației și Teoria Modernității.
Maria Alexandra Pantea a absolvit Universitatea de Vest din Timișoara în 2004 și a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea din Oradea în 2015. A beneficiat de o bursă postdoctorală la Universitatea din București în perioada 2019–2020. Este membră a Asociației de Istorie Balcanică. În prezent, este cercetătoare la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș" din Arad și cercetător postdoctoral la Universitatea din București. A publicat numeroase articole științifice în reviste și volume colective, precum și câteva cărți, printre care „Medalioane ale preoților și învățătorilor din Protopopiatul Ortodox Român Arad 1812–1918" și „Relatări din Primul Război Mondial prezentate în presa ecleziastică din Banat".
Totodată, Vladimir Četković reprezintă un important cercetător științific la Institutul Sârb de Istorie Recentă din Belgrad, remarcându-se prin numeroasele sale articole științifice ce au explorat relațiile Iugoslaviei cu țările din Europa de Est după Al Doilea Război Mondial (în special România și Polonia), istoria economică a Iugoslaviei și relațiile iugoslavo-franceze în secolul al XX-lea. Articolele sale au fost publicate în Serbia, Polonia, Slovenia, România și Bulgaria, în limbile engleză, franceză, polonă și română.
Gordana-Nicoleta Peici, absolventă a Universității de Vest din Timișoara, și-a susținut teza de doctorat cu tema „Istorie, mit și magie. Reprezentări în proza postbelică din Europa de Sud-Est”. Este autoarea mai multor lucrări care explorează reprezentările literare ale istoriei, mitului și magiei în proza postbelică. A publicat recenzii de carte în diverse reviste științifice și este membră a Asociației de Istorie Balcanică și a revistei literare Književni život. Prin contribuțiile sale, a adus o perspectivă semnificativă asupra evoluției fenomenelor socioculturale în contextul literaturii din Europa de Sud-Est.
Virginia Popović este profesor titular în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din Novi Sad și membă în Asociația de Istorie Balcanică, având numeroase studii în materie de filologie la această universitate și o teză de doctorat axată pe poezia lui Ion Barbu. A publicat șase lucrări despre literatura română din provincia Voivodina și este redactor șef al revistei de etnografie și folclor „Tradiția”. A participat activ la numeroase conferințe științifice la nivel național și internațional, contribuind cu numeroase articole științifice și de cercetare.
Raluca Prelipceanu, cu o diplomă de master în Societate, Arte și Identități de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, a abordat în teza sa subiectul „Arta lui Simion Silaghi între Tentația Modernității și Forța Tradiției". Membră a Societății Internaționale de Istorie Culturală, a beneficiat de burse de la instituții prestigioase, precum New Europe College și Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne. Actualmente, predă economie și științe sociale la Universitatea Paris 1 și la Liceul Jean Baptiste de la Salle, în paralel cu pregătirea pentru un doctorat în Istorie.
Contextul general al colaborării dintre autori
Colaborarea dintre autorii sârbi și români evidențiază un interes în domeniul relațiilor interstatale, în special al relațiilor sârbo-române. Volumul de față este rezultatul unui proiect inițiat de Asociația de Istorie Balcanică. Acești cercetători, provenind din diverse domenii, s-au reunit în vederea realizării cercetării, cu determinarea de a contribui la un volum ce urmărește să pună în lumină personalități și evenimente mai puțin cunoscute, care au avut un impact semnificativ asupra relațiilor politice și culturale dintre Serbia și România. Munca efectivă a fost îmbogățită de traduceri, corecturi și contribuții individuale, în vederea realizării unui volum complex și detaliat, oferind o contribuție semnificativă la relațiile sârbo-române și deschizând noi orizonturi pentru cercetări în domeniul acestora.
Lucrarea este structurată în două părți distincte, începe printr-o primă secțiune unde se explorează evoluția relațiilor istorice și diplomatice dintre România și Serbia, în intervalul cuprins între secolele XIX-XX. Această secțiune este ilustrată prin diverse articole redactate de către istorici. A doua parte a volumului este dedicată analizei influențelor și contactelor din domeniile artei, culturii și religiei dintre cele două țări, oferind, astfel, o perspectivă comprehensivă asupra interacțiunilor complexe și a schimburilor culturale.
Relațiile sârbo-române în context istoric și diplomatic
Prima parte începe prin a prezenta relațiile sârbo-române din zonele aflate sub stăpânirea Imperiului Habsburgic în secolele XVIII și XIX, până la destrămarea Austro-Ungariei în 1918. Relațiile au fluctuat, tensiunile fiind dinspre populația ortodoxă românească din Transilvania, care se afla, din punct de vedere bisericesc, sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Sârbe de la Sremski Karlovći până la sfârșitul anului 1864, când a fost înființată Mitropolia Ortodoxă pentru Românii din Transilvania și Banat. Cooperarea între cele două populații, pe întreg teritoriul monarhiei dualiste, a devenit din ce în ce mai strânsă după semnarea acordului austro-ungar din 1867, deoarece ambele popoare au încercat să lupte împotriva politicilor de maghiarizare. În această luptă, lideri politici sârbi de frunte, precum Svetozar Miletić și Mihailo Polit Desančić, au acordat o atenție specială cooperării cu românii. Dintre intelectualii români, care au promovat o politică similară, de apropiere între cele două popoare, s-a remarcat Vincențiu Babeș.
Dezmembrarea Austro-Ungariei avea, însă, să aducă noi tensiuni, în special, pe fondul împărțirii Banatului. Acestea au fost, însă, depășite de căsătoria regelui Alexandru I al Regatului Sârbilor Croaților și Slovenilor (mai târziu Iugoslavia) cu prințesa Mărioara (Mignon) a României, fapt ce a consolidat legătura între cele două țări. Perioada interbelică a fost marcată de politica comună dusă prin intermediul Micii Înțelegeri și Înțelegerii Balcanice, dar și prin stabilirea unor acorduri privind educația studenților minorităților din cele două țări. După cel de-Al Doilea Război Mondial, relațiile au fost afectate în timpul conflictului diplomatic dintre Tito și Stalin (România sovietizată rămânând fidelă Uniunii Sovietice), dar au revenit la normal în cea de-a doua perioadă a regimului lui Dej.
O nouă politică de apropiere a continuat prin proiecte economice, precum cel al Hidrocentralei de la Porțile de Fier, dar și printr-un sprijin reciproc, în contextul evenimentelor din 1989, evidențiind legăturile de solidaritate și colaborare între cele două națiuni. Deși persistă anumite tensiuni diplomatice, precum cea referitoare la recunoașterea vlahilor din Valea Timocului drept români, relațiile între cele două țări au rămas cordiale până în zilele noastre.
Primul articol al autorilor Miodrag Milin și Victor Neumann, având titlul „Ideea de naționalitate printre românii din Monarhia Austro-Ungară: Implicarea politică a lui Vincențiu Babeș, Andrei și Alexandru Mocsony în calitate de reprezentanți ai regiunii Banat” (The Idea of Nationality among Romanians in the Austro-Hungarian Monarchy: The Political Involvement of Vincențiu Babeș, Andrei, and Alexandru Mocsony as Representatives of the Banat Region), se centrează, în special, pe cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, evidențiind organizarea politică și instituțională a românilor din Banat și Transilvania, în principal, prin activitatea personalităților menționate în titlu. Sunt explorate atât conexiunile stabilite între românii din imperiu, cât și cele pe care aceștia le-au avut cu alte grupuri etnice. În final, se subliniază importanța unei perspective europene asupra acestei teme și necesitatea unei investigații ample a continuităților și rupturilor în istoria conceptuală.
În al doilea articol al primei părți, cu titlul „Români și sârbi în granița militară a Banatului” (Romanians and Serbs in the Banat Military Border), istoricul sârb Ivana Spasović se concentrează asupra relațiilor sârbo-române în contextul desființării graniței militare austro-ungare în 1872, aflate în regiunea Banatului. Analizând surse arhivistice, autoarea aduce în prim plan evenimente cheie de la sfârșitul anilor 60 și la începutul anilor 70 ai secolului al XIX-lea. Articolul explorează provocările principale cu care s-au confruntat românii și sârbii din această zonă, în contextul monarhiei, abordând aspecte militaro-administrative, socio-economice, național-politice și cultural-educaționale.
În următoarea secțiune redactată de Felicia Aneta Oarcea, cu titlul: „Relațiile româno-sârbe reflectate în operele lui Vasile Popeangă. Perspectivă istoriografică” (Romanian-Serbian Relations Reflected in Vasile Popeangă`s works. Historiographical Insight), descoperim contribuțiile semnificative pe care le-a avut în relațiile sârbo-române pedagogul Vasile Popeangă (1920-2012), activitatea sa desfășurându-se cu predilecție în cadrul sistemului educațional. Sunt subliniate legăturile de cercetare româno-sârbe în domeniul istoriei și educației din cadrul fostului Imperiu Habsburgic.
Un alt articol interesant este cel despre Boško Čolak-Antić și relațiile iugoslavo-române (Boško Čolak-Antić and Yugoslav-Romanian Relations), în care istoricul Srđan Mićić se axează asupra vieții și activității diplomatului iugoslav Boško Čolak-Antić, acesta având un statut privilegiat prin relațiile strânse cu familia regală sârbă. Pe parcursul a cincisprezece ani, el a contribuit la consolidarea treptată a relațiilor de apropiere dintre Iugoslavia și România, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul Micii Înțelegeri și al Înțelegerii Balcanice.
Respectând ordinea cronologică, un articol interesant îl reprezintă și cel redactat de Anđelija Miladinović, cu un titlu sugestiv: „Maria a Iugoslaviei: prințesă româncă, regină sârbă” (Maria of Yugoslavia: Romanian Princess, Yugoslav Queen), acesta fiind dedicat relațiilor dinastice româno-iugoslave. Așa cum se observă și din titlu, acesta se centrează pe personalitatea reginei Mărioara (Mignon) a Iugoslaviei și căsătoria acesteia cu Alexandru al Iugoslaviei, care a întărit legăturile dintre cele două țări. De remarcat că autoarea nu se oprește aici, făcând o analiză succintă asupra activității reginei Iugoslaviei și după tragicul sfârșit al lui Alexandru Karađorđević, cât și a plecării într-un lung exil după ocupația germană asupra Iugoslaviei, exil ce avea să continue și în perioada comunistă.
În a șasea secțiune a primei părți, „Primul ambasador iugoslav: Jovan Dučić în România 1937-1940” (The First Yugoslav Ambasador: Jovan Dučić in Romania, 1937-1940), autorul Dragan Bakić ne oferă relatări interesante despre primul ambasador iugoslav al Iugoslaviei regale în România, cunoscutul poet Jovan Dučić, cu o carieră diplomatică de succes, dar și cu o activitate semnificativă în cadrul literaturii sârbe moderne, fiind cunoscut pentru lirica sa expresivă, profundă și filosofică. Articolul examinează rapoartele lui Dučić din București și impactul lor asupra luării deciziilor politice la Belgrad, dar și perspectiva sa asupra politicii externe românești.
Penultimul articol realizat de istoricul Vladimir Cvetković explorează relațiile iugoslavo-române la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Lucrarea cu titlul „Josip Broz Tito, Petru Groza și relațiile iugoslavo-române 1945-1947” (Josip Broz Tito, Pentru Groza and Yugoslav-Romanian Relations 1945-1947) furnizează o analiză detaliată a relațiilor iugoslavo-române la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în intervalul cuprins între impunerea guvernului Petru Groza din 6 martie 1945 și abdicarea forțată a regelui Mihai la 30 decembrie 1947. Importanța relațiilor personale dintre Josip Broz Tito și Petru Groza devine evidentă, mai ales în contextul influenței semnificative a lui Groza asupra Partidului Comunist Român și a Uniunii Sovietice, care își propuneau să transforme România într-un stat monolit.
Ultima secțiune a primei părți se axează pe relațiile româno-iugoslave în perioada lui Nicolae Ceaușescu. Autorul Nemanja Mitrović pune accentul pe cooperarea iugoslavo-română la sfârșitul anilor 60 și începutul anilor 70. De menționat că un aspect deosebit îl reprezintă relația între liderii de la București și Belgrad, în condițiile tensionate ale crizei din Cehoslovacia anului 1968. Cooperarea politică și economică este ilustrată printr-un bogat material arhivistic și bibliografic, autorul subliniind influența semnificativă a contextului tumultuos din a doua jumătate a anilor 1960 asupra consolidării legăturilor dintre cele două țări. Mitrović ilustrează această apropiere și prin construcția barajului Porțile de Fier-Đerdap, evidențiindu-l ca simbol al bunelor relații iugoslave-române.
Relațiile sârbo-române din perspectiva culturală, artistică și religioasă
În cea de-a doua parte, avem de-a face cu explorarea unor aspecte multiple ale relațiilor dintre sârbi și români în cadrul domeniilor artei, literaturii și religiei, cuprinzând numeroase teme, începând de la pictura de icoane, ajungând până la tematici privind legăturile religioase, literare și artistice, care au contribuit la îmbogățirea culturală a celor două țări.
Secțiunea începe cu un capitol semnat de istoricul de artă Raluca Prelipceanu, intitulat: „Circulația pictorilor de icoane între Banat și Transilvania în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea” (The Circulation of Icon Painters between Banat and Transylvania during the Eighteenth and Early Nineteenth Centuries). Sunt descrise aspecte referitoare la mișcarea pictorilor și modelelor artistice între Banat și Transilvania din această perioadă. Autoarea furnizează relatări detaliate despre pictorii care au introdus în Banat un stil neo-bizantin, cu accente brâncovenești, dar și influența unor pictori sârbi asupra artei transilvănene..
În capitolul următor, redactat de Jovana Kolundžija și intitulat „Stefan Tenecki: Pictorul baroc al sârbilor și românilor” (Stefan Tenecki, The Baroque Painter of Serbs and Romanians), este prezentată o biografie detaliată a acestui artist, creațiile sale eclectice reflectând complexitatea și stratificarea conflictelor ideologice dintre pictura originală a Balcanilor și expresiile artistice europene moderne. Tenecki a avut o influență semnificativă asupra dezvoltării artei și culturii sârbilor pe teritoriul României actuale, fiind, totodată, de o importanță deosebită pentru arta și cultura românilor din regiune. Cercetarea aduce în lumină contribuția sa remarcabilă la peisajul artistic și cultural al regiunii.
Continuând cu personalități semnificative care au adus contribuții esențiale la cultura sârbă și românească, capitolul intitulat „Intelectualii sârbi din Arad, personalități din Europa Centrală" (Serbian Intellectuals from Arad, Personalities of Central Europe), redactat de Maria Alexandra Pantea și Virginia Popović, explorează impactul locurilor urbane, în special, al orașului Arad, și al intelectualilor care au influențat în mod semnificativ patrimoniul cultural bogat și diversificat al regiunii. Tematica centrală a acestui capitol se concentrează asupra preoților și scriitorilor sârbi din Arad și a colaborării lor cu comunitatea românească, cu un accent special pe figura filantropului Sava Tekelija, doctor în drept și nobil originar din Arad. Pantea și Popović aduc în discuție relațiile istorice semnificative despre sârbii stabiliți în Arad și impactul lor asupra vieții culturale a regiunii.
O figură remarcabilă ce a influențat cele două comunități a fost reprezentată de teologul Vladimir Dimitrijević, așa cum este analizat în capitolul scris de Mircea Măran și Aleksandra Đurić Milovanović, intitulat „Vladmir Dimitrijević și relațiile bisericilor ortodoxe sârbo-române la începutul secolului al XX-lea” (Vladimir Dimitrijević and Serbian-Romanian Church Relations in the Late Nineteenth and Early Twentieth Centuries). Capitolul explorează relațiile bisericești și peisajul religios din Banat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, centrându-se pe munca și viața personalității lui Vladimir Dimitrijević, care au avut un impact semnificativ asupra relațiilor dintre cele două biserici, jucând un rol crucial și în confruntarea cu comunitățile neo-protestante apărute în regiunea Banatului.
Un articol remarcabil este publicat de către Octavia Nedelcu și Gordana Nicoleta-Peici, cu titlul „Relațiile literare româno-sârbe la începutul noului mileniu” (Romanian-Serbian Literary Relations at the Beginning of the Millenium), în cadrul acestuia putând fi observată receptarea literaturii sârbe în România. Relația literară dintre cele două culturi este explorată ca un indicator evident al interculturalității și al dialogului transcendent dintre cele două popoare vecine. Autoarele se concentrează asupra traducerilor și conexiunilor literare, prezentând o listă extinsă de cărți și autori traduși, evidențiind, astfel, diversitatea influențelor literare și schimburile culturale între cele două comunități. Sunt menționați numeroși autori ex-iugoslavi, traduși în limba română: Milorad Pavić, Miloš Crnjanski, Danilo Kiš și, nu în ultimul rând, laureatul premiului Nobel, Ivo Andrić, precum și perioada trăită de acesta din urmă la București. Autoarele încheie studiul printr-o analiză a receptării literaturii sârbe în România, relațiile literare dintre cele două culturi, de-a lungul timpului, rămânând un important indicator al interculturalității și al dialogului dintre cele două popoare vecine.
Ultima secțiune a volumului este reprezentată de articolul scris de Diana Mihuț și intitulat „Între identitatea locală și patrimoniul artistic național. Studiu de caz: pictura naivă din Uzdin”(In between Local identity and National Artistic Herritage. A Case of Study: Naive Painting from Uzdin), acesta explorând arta picturii naive din Uzdin și furnizează un exemplu de patrimoniu artistic construit într-un context politic specific, care a fost sistematic revitalizat de autorități, profesioniști și de comunitatea românească din Serbia. La o analiză mai detaliată, fenomenul trebuie integrat într-un context mai larg, acela al școlilor de pictură specifice minorităților din fosta Iugoslavie, pentru a înțelege semnificația sa mai amplă în cadrul comunităților artistice.
Concluzii
Analizând paginile lucrării, putem observa o explorare detaliată și complexă a relațiilor dintre sârbi și români în diverse domenii, precum: istoria, religia, arta și literatura în cadrul unei lucrări academice ample. Fiecare secțiune abordează subiecte specifice și oferă o imagine bogată a interacțiunilor culturale și istorice între cele două comunități. Concluziile evidențiază importanța acestui volum în dezvăluirea relațiilor istorice și culturale dintre cele două comunități. Articolele nu prezintă doar evenimente istorice și artistice, ci și influențele reciproce care au contribuit la modelarea unor identități și crearea unui dialog cultural. Lucrarea poate constitui o resursă valoroasă, atât pentru cercetători, cât și pentru studenți sau oricine este interesat de înțelegerea detaliată a relațiilor sârbo-române într-un context european mai larg.
Lucrarea poate fi achiziționată online, accesând site-ul de mai jos.