Neagu Djuvara: martor ocular al unui veac de istorie
Pe 18 august 1916, când lumea era în plin război, la Bucureşti se năştea Neagu Djuvara. Cum a trecut prin cele mai importante evenimente ale istoriei contemporane, ce a însemnat exilul, şi mai ales cum vede viitorul României, şi multe alte aspecte definitorii ale personalităţii marelui istoric, Neagu Djuvara, în interviul aniversar, realizat de către redactorul-şef Historia, Ion M. Ioniţă. Ediţia lunii august a revistei Historia este însoţită şi de cartea-eveniment "Un secol cu Neagu Djuvara".
La împlinirea a 100 de ani, Neagu Djuvara se consideră un optimist pe termen scurt şi un pesimist pe termen lung. Scrie o carte de amintiri din perioada în care era elev de liceu la Nisa. Ar fi vrut sa publice un studiu de mari dimensiuni despre popoarele din Balcani, dar şi-a dat seama ca ar fi fost o încercare prea ambiţioasă pentru un singur om. Locuieşte pe o străduţă în mijlocul Bucureştiului şi este nemulţumit ca „primele semne ale bătrânetii” nu îi mai permit sa iasă singur din casă. Viaţa sa urmareşte destinul istoriei României din ultima sută de ani. S-a născut în luna în care România a intrat în Primul Război Mondial, tatăl sau luptând pe front. La un an, a străbătut, împreuna cu mama şi fratele său mai mare, Rusia aflata în plina revolutie bol‑evica. În traditia familiilor boiere‑ti, face studiile în Franta.
Lupta în Al Doilea Razboi Mondial în campania pentru eliberarea Basarabiei. Venit de pe front, intra în Ministerul de Externe ‑i se apropie de gruparea care urmarea scoaterea României din razboi. Prime‑te o misiune care îi va schimba viata, este trimis la Stockholm şi părăseşte România cu 24 de ore înaintea actului de la 23 August. Se va întoarce în tara dupa 1989. În exil lucreaza pentru CIA, apoi se mută în Africa, în calitate de consilier pentru Ministerul de Externe al Republicii Niger, fosta colonie franceza care tocmai îşi câştigase independenta. Revenit în România dupa căderea comunismului, devine celebru prin scrierile sale istorice ‑i interventiile pe scena publica. Relanseaza ideea originii cumane a Basarabilor al caror descendent este. Criticile furioase pe care le stârneşte nu îl impresioneaza. Dupa ce a trait două războaie mondiale şi unul rece, nu are cum sa fie impresionat de asemenea gâlcevi. La 100 de ani, este convins ca destinul sau a fost, de la început, de a trăi istoria ca pe propria viata, ceea ce a şi reuşit.