Naziștii ar fi dorit o pace cu Anglia, cu condiția ca Londra să nu se opună invaziei URSS
Regimul nazist ar fi vrut să negocieze o pace cu Marea Britanie, cu condiția ca englezii să nu se opună unui atac german împotriva Uniunii Sovietice, scrie Daily Mail.
Faimoasa călătorie a lui Rudolf Hess în Anglia, din timpul Războiului, cu scopul de a semna o pace ordonată de Hitler a fost până acum considerată o misiune bizară, inițiativă exclusivă a lui Hess, al cărei scop era reconcilierea Occidentului cu Germania nazistă.
Însă oficialul nazist avea într-adevăr ordine de la Hitler, atunci când a zburat de la Messerschmitt în Scoția, în mai 1941. El trebuia să ofere guvernului britanic o înțelegere prin care Germania urma să se retragă din teritoriile ocupate în Europa Occidentală, dacă i se dădea mână liberă pentru atacul împotriva URSS. Istoricul britanic Peter Padfield a descoperit dovezi care, susține el, demonstrează că adjunctul lui Hitler a adus cu el schița unui tratat de pace.
Astfel, acest tratat propunea ca naziștii să se retragă din Europa Occidentală, cu condiția ca englezii să rămână neutri vizavi de un atac german împotriva Rusiei sovietice. Padfield susține că a vorbit cu o persoană, al cărei anonimat l-a păstrat, care i-a mărturisit că a servit drept traducător al documentelor ce arată că Germania dorea să obțină calea liberă pentru un atac antisovietic în cinci săptămâni.
Odată ajuns în Anglia, Hess dorea să intre în contact cu Ducele de Hamilton, care să aranjeze discuțiile cu Churchill în vederea negocierilor pentru pace. Premierul britanic nu a fost însă de acord să le lase germanilor cale liberă pe Frontul de Est, deoarece nu avea încredere în promisiunile lui Hitler. În plus, o înțelegere cu Germania nazistă ar fi pus în pericol intrarea americanilor în război, spune Padfield. Acesta susține că Churchill era hotărât să-l distrugă pe Hitler și să nu pericliteze o alianți antinazistă a guvernelor europene, astfel că oferta Germaniei nu a fost făcută publică.
Hess a supraviețuit războiului și a fost judecat la Nurenberg pentru crime de război. A fost condamnat la închisoare pe viață și a petrecut în prizonierat mai mulți ani decât oricare alt lider al Reich-ului. El s-a sinucis în închisoarea Spandau din apropiere de Berlin în 1987, la vârsta de 93 de ani.
Un caiet descoperit în arhivele ruseși schimbă perspectiva asupra acțiunilor lui Hess
Până acum, s-a crezut că Hess a plecat în Anglia pentru a negocia o pace din proprie inițiativă. O descoperire recentă – un caiet de 28 de pagini, găsit în arhivele rusești în 2011 – contrazice această teorie și arată că Hitler ar fi fost la curent cu planul lui Hess. Informațiile datează din 1948 și au fost scrise de către ofițerul Karlheinz Pintsch, un vechi adjutant al lui Hess. Pintsch a fost capturat și interogat, inclusiv sub tortură, de către sovietici. În caietul descoperit în urmă cu doi ani, el a scris că Hitler spera să se ajungă la o înțelegere cu britanicii, și că misiunea lui Hess, care a avut loc cu cinci săptămâni înainte de începutul operațiunii Barbarossa, urma să aducă, dacă nu o alianță antisovietică germano-britanică, măcar o neutralizare a Angliei.
Documentele mai arată că Hitler nu a fost surprins de veștile privind capturarea lui Hess și că Hitler ar fi primit o scrisoare de la Hess în care acesta îi scria că „dacă acest proiect eșuează, vei putea să negi orice responsabilitate. Pur și simplu spune că am înnebunit.” Exact asta s-a întâmplat după capturarea lui Hess, când atât Hitler, cât și Churchill au susținut că Hess nu era întreg la minte.