Moștenirea unui samurai în licitație la București
Onoare, respect faţă de cuvântul dat, spirit de sacrificiu şi dispreţ total faţă de moarte. Acestea erau calitățile care transformau un războinic obișnuit într-un samurai veritabil, însă ceea ce le-a adus faima în întreaga lume a fost costumul pe care samuraii îl purtau în luptă. Artmark prezintă publicului un fragment esențial al costumului și, anume, un lot format din casca și masca de samurai, perioada Endo (1603 – 1868). Lotul este unul foarte valoros întrucât se întâlnesc foarte rar piese care fac parte din aceeași armură, după cum e cazul căștii-Kabuto și măștii- Mempo din licitația Artmark.
De asemenea, importanța acestor Kabuto şi Mempo autentice de samurai este dată și de perioada în care au fost realizate-în jurul celei de-a doua jumătăți a secolului XVII, fiind astfel contemporane cu cel mai cunoscut samurai, Miyamoto Musashi. Din documentele istorice, se pare că masca și casca lui Miyamoto erau similare cu cele prezente în licitație. Lotul a făcut înconjurul lumii până a ajuns în România, la un colecționar pasionat de istoria feudală a Japoniei. Prețul de pornire este de 10.000 euro.
Licitația "O călătorie în jurul lumii" este o premieră pentru Artmark în materie de tematică și aduce publicului o mulțime de curiozități de pe fiecare continent. Astfel de exemple ar fi o statuetă egipteană întruchipând un Shawabti-slujitor religios din antichitate, sec XI-V î.e.n. (preţ de pornire:€ 700), un rar Tellurium care ilustrează mișcarea Pământului în jurul Soarelui, Berlin (preţ de pornire:€ 1.500), o impresionantă pereche de coruri de fildeș gravate, din sec. XVIII (preţ de pornire:€ 680) sau un rar și inedit colier din mărgele din corn de rinocer (preţ de pornire:€ 500).
Expoziția poate fi vizitată până luni, 14 decembrie, la Artmark, iar marți, 15 decembrie, are loc licitația la Athénée Palace Hilton, ora 19:30.