Morminte Antice Chinezești Distruse de Construcția unei Linii de Metrou
În districtul Menggang, din provincia chineză Guangzhou, lucrările la a șasea linie de metrou au cauzat distrugerea a șase morminte imperiale, ce aveau o vechime de 2 200 – 3 000 ani. Acestea datau din timpul erei Shang târzie și a Regatelor Războinice și erau încă studiate de arheologi. Mai mult, fuseseră semnalizate corespunzător de Centrul de Cercetare Arheologică Guangzhou, însă, muncitorii companiei, care extinde metroul, au ignorat semnele ce împrejmuiau situl arheologic și au intrat cu buldozerele.
Asfel, sâmbătă, 15 Iunie 2013, când arheologii au revenit pe teren, au descoperit că mormintele fuseseră șterse de pe fața pământului. „Ieri încă realizam excavări arheologice, dar toate mormintele au fost distruse în această dimineață”, spune unul dintre cercetători. Acesta continuă explicând că, „începusem să lucrăm la unul dintre ele și am folosit folie de plastic pentru a-l acoperi. Era o țintă foarte mare și evidentă, era imposibil să nu fie văzută de muncitori”.
Însă, managerul companiei, care se ocupă de construcție, susține că aceștia au confundat semnele neclare lăsate de arheologi, mai mult, că planul de lucrări fusese aprobat de Centrul de Cercetare Arheologică Guangzhou. Însă, se pare că acesta din urmă a trimis o înștiințare companiei că nu are încă permisiunea de a începe lucrările.
Miao Hui, unul dintre tehnicieni, atrage atenția asupra faptului că „nu este prima dată când compania de construcție a distrus morminte antice. Zona în care au făcut excavări era împrejmuită cu roșu. Au mutat instrumentele noastre arheologice înainte de a intra în sit”. Se pare că această companie a distrus peste 12 astfel de sit-uri arheologice de la începutul anului, o dată cu implementarea proiectului de extindere a metroului.