„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie

De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar? Iată câteva dintre întrebările la care vă răspunde Dosarul de luna aceasta. Începând de astăzi, 15 aprilie, „Historia” este la toate punctele de distribuție a presei și online, pe platforma paydemic.

În doar șapte ani, Cuza a așezat România pe un drum ireversibil al europenizării, iar tânărul stat a făcut un salt modernizator fără precedent în raport cu epocile anterioare Însă, în ultima parte a domniei sale, cel care fusese un simbol al unităţii naţionale a devenit opusul acesteia.

La 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost forţat să abdice în miez de noapte. Cei care i-au cerut să renunțe la tron erau personalităţi ale vieţii publice, oameni care își iubeau ţara, oameni care îl sprijiniseră pe Cuza și care, printre altele, aveau în comun apartenența la diverse loji masonice din București ori din Iași. Mai mult chiar: și asupra lui Cuza planează „acuzaţia“ că ar fi fost mason.

„Cele mai multe dintre lucrările de istorie modernă publicate după 1990 nu menţionează, în lipsa unor documente clare, apartenenţa lui Cuza la masonerie. Câteva, puţine, lasă să se întrezărească și această ipoteză. Redacţiile ziarelor au avut alte păreri! Senzaţionalul și misterul dintotdeauna s-au vândut bine, iar hârtia suportă orice. Drept urmare, întâlnim în publicaţii naţionale ori locale opinii care converg către teza că Alexandru Ioan Cuza a fost membru al masoneriei, că a fost venerabilul unei loji din Galaţi,” notează Dorin Stănescu.

Însă lucrurile nu sunt atât de simple. Care sunt argumentele pro și ce spun sursele, cu exactitate? Citiți în Dosarul de aprilie.

Începuturile Justiţiei în România

Epoca lui Cuza corespunde cu începuturile justiției, căci organizaţia modernă a ministerelor datează de la unificarea administrativă a Principatelor, în 1861. Noul Guvern s-a constituit la 22 ianuarie 1862, la București, oraș devenit capitala ţării. Președinte al Consiliului de miniștri era Barbu Catargiu, care era și ministru de Interne, dar și ad-interim la Lucrări Publice. Apostol Arsache era mi- nistru de Externe și ad-interim la Control, Alexandru C. Moruzi – ministru de Finanţe, generalul Ioan Gr. Ghica – ministru de Război, iar Grigore Balș – ministrul Cultelor. Portofoliul Justiţiei îi revenea lui Constantin Brăiloiu. Acesta a fost, prin urmare, primul ministru de Justiţie al României.

„Înainte de Unire, În Valahia erau 7 miniștri: ministrul Trebilor din Lăuntru, sau marele Vornic, ministrul Finanţelor sau Vistierul, marele Postelnic sau Secretarul de Stat, Logofătul sau ministrul Dreptăţii, Logofătul (sau ministrul) trebilor bisericești și Spătarul sau ministrul Oștirii. Toţi aceștia, întruniţi sub președinţia domnului, alcătuiau Sfatul miniștrilor, care era convocat pentru examinarea chestiunilor importante (în prezent am vorbi despre ședinţă de Guvern, ” notează Alexandru Purcăruș. 

Bancherii de altădată

Dacă tot am vorbit de organizarea Justiției, să aruncăm o privire și la începuturile Finanțelor, cu 100 de ani înainte de perioada lui Cuza. Zorii activităţilor de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plăţile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcţionari ori trimiși străini ce roiau în jurul curţii cetăţii Bucureștilor. Primele persoane care s-au aplecat asupra unei astfel de îndeletniciri au fost schimbătorii de bani, zarafii.

Aceștia se așezau de-a lungul arterelor comerciale circulate (vaduri) cu valize compartimentate cu sticlă ori având chiar tarabe, la baza cărora erau lipite liste cu notaţiile aferente valorii banilor. Ei schimbau aspri otomani, creiţari, sfanţi, lire turcești, florini austrieci, franci ori centime belgiene și altele. Zărăfia s-a dezvoltat mai ales după Tratatul de la Adrianopol din 1829, care prevedea libertatea comerţului cu cereale pentru Ţările Române. 

Care au fost precursoarele caselor de schimb și când s-au născut băncile? Aflați din articolul lui Sorin Minea.

Cuceritorii din Normandia 

Normandia – locul în care, în iunie, acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliaţi au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste. Normandia – plajele încărcate de istorie, unde au debarcat și vikingii, cu 12 secole înaintea războaielor mondiale.

În rest, nu prea știm multe detalii despre oamenii care au locuit în aceste locuri, despre obiceiurile, idealurile și dorinţele care i-au mânat în luptă, nu-i așa? Vă invităm, așadar, să-i descoperiţi de-a fir a păr, în două episoade semnate de Paul Zaharia. Luna aceasta: de la începuturile sub dominaţia francă, până la asediul Italiei, în secolul al XI-lea.

Invitație la muzeu

După multe secole de istorie, românească sau normandă, vă invităm să reveniți în prezent, la cel mai tânăr muzeu al României. Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov în weekendul 22-24 martie, în an olimpic, la „Olimpia“, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Brașov (care a restaurat clădirea), prezintă exponatele unice (plachete, cupe, trofee, medalii și diplome, echipament sportiv), dintre care multe sunt repere incontestabile pentru cronologia sportului românesc. 

*** 

Nu ratați recomandările de filme, cărți și expoziții care merită descoperite luna aceasta.

Lectură cu plăcere și cu folos!