Misterul din mormântul lui Tutankamon. Ce se află în "camera secretă"?

📁 Egiptul Antic
Autor: Redacția
🗓️ 28 octombrie 2015

Egiptul a dat undă verde pentru căutarea mumiei reginei Nefertiti în interiorul camerei mortuare în care se află marele Tutankamon.

Celebrul mormânt al regelui Tutankamon ar putea ascunde un secret uriaş, scrie Huffington Post.

Autorităţile egiptene au anunţat că există indicii suficiente că în spatele pereţilor pictaţi ai mormântului se află două încăperi secrete. Oficialii au autorizat explorarea locului cu un radar special.

Unul dintre experţi este de părere că coridorul secret duce chiar la mormântul lui Nefertiti.

Primele verificări ale zidului vechi de 3.300 de ani au scos la iveală semne şi crăpături bizare.

"Pereţii din nord şi vest ai mormântului lui Tutankamon ar putea ascunde două camere mortuare", a declarat Mamdouh Eldamaty, ministrul antichităţilor din Egipt, potrivit simplegade.ro.

Ministrul egiptean a fost însoţit de arheologul Nicholas Reeves de la University of Arizona, care a anunţat de câteva luni că sunt indicii ai unor pereţi falşi care duc către alte camere secrete.

Mai multe