Mickey Rourke, în rolul cuceritorul Genghis Han
Filmările la o nouă peliculă despre marele cuceritor Genghis Han vor începe în curând.Rolul lui Genghis Han, într-un film regizat de John Millius, va fi interpretat de actorul american Mickey Rourke.
Scenariul acestui film va fi scris de acelaşi John Millius, iar acţiunea va fi relatată din perspectiva nepotului lui Genghis Han. „Genghis Han va fi prezentat în câteva flashback-uri, pe vremea când avea între 40 şi 50 de ani. La această vârstă erai deja bătrân. Din punct de vedere istoric, dacă citeşti câte ceva despre el, îţi dai seama că persoana lui a rămas un mister.
Există multe mituri în jurul lui, dar şi câteva poveşti adevărate“, a declarat actorul american. Genghis Han a fost unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile, punând temeliile Imperiului Mongol, care se întindea de la Marea Chinei până la Marea Caspică, iar personalitatea lui a fost adeseori asemănată cu cea a lui Alexandru cel Mare. A domnit între anii 1206 – 1227.