Marşul celor Vii, la Auschwitz-Birkenau
Circa 8.000 de persoane, majoritatea tineri evrei, au participat joi la cel de-al 21-lea Marş al celor Vii la fostul lagăr nazist Auschwitz-Birkenau, organizat în memoria celor şase milioane de evrei exterminaţi de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
"Pentru mine, acest marş este ca o mică lumânare pe care o aprindem în memoria victimelor. Sunt sigur că, în tenebrele acestei lumi, cu cât vor fi mai mulţi oameni care vor aprinde lumânări, cu atât lumea va fi mai bună", a declarat pentru AFP Steven Higgs, în vârstă de 22 de ani, din Boston, Statele Unite, prezent pentru prima dată în Polonia.
Marşul celor Vii, o manifestaţie anuală, este pentru el ultima etapă a unei vizite de patru săptămâni la locul de amintire al evreilor, din Polonia.
"Este important pentru tineri să fie acolo, să mărşăluiască împreună. Noi nu putem să ne uităm istoria. Avem datoria de a-i învăţa despre Holocaust", a declarat pentru AFP Ester Maes, în vârstă de 60 de ani, care a venit din Israel pentru a-i însoţi pe tineri.
"Istoria poporului nostru este tragică. Ceea ce s-a întâmplat la Auschwitz este tragic şi trebuie să ne amintim acest lucru deoarece se poate repeta într-o zi", a adăugat ea.
Participanţii la marş au traversat în sunet de şofar, un instrument de suflat folosit de evrei în ritualul lor, poarta de intrare, cu celebra inscripţie "Arbeit macht frei" a acestui lagăr simbol pentru Holocaust, instalat de Germania nazistă în sudul Poloniei în 1940.
Ei au parcurs apoi pe jos drumul între Auschwitz, partea cea mai veche a lagărului, şi Birkenau, principalul loc de exterminare a evreilor, situat la distanţă de trei kilometri.
"Cuvintele nu vor putea descrie niciodată ce s-a întâmplat aici. Nu se pot descrie toate aceste orori. Scenele a ceea ce a fost viaţa noastră zilnică la Auschwitz rămân pentru totdeauna gravate în memoria mea", şi-a amintit Willy Manela, fost deportat, cu numărul 3241 tatuat pe braţ, şi care în prezent trăieşte în Irlanda.
Sursa:www.gandul.info