Margaret Thatcher, din nou la sediul guvernului britanic VIDEO
Fostul premier britanic Margaret Thatcher a efectuat marţi o vizită-surpriză la sediul Guvernului din Londra, la invitaţia noului şef al Executivului David Cameron, care a reuşit să aducă la putere conservatorii, după 13 ani de opoziţie, relatează AFP.
Margaret Thatcher, în vârstă de 84 de ani, le-a făcut cu mâna jurnaliştilor înainte de a intra în sediul Guvernului, situat în Londra pe strada Downing Street, la numărul 10. Ea a trebuit să fie ajutată pentru a intra în reşedinţa premierului.
Îmbrăcată într-o fustă de culoare albastră, fosta Doamnă de Fier, ale cărei apariţii în public sunt rare deoarece este afectată de maladia Alzheimer, a petrecut circa 45 de minute în reşedinţa în care a stat cât timp a condus Guvernul conservator, în perioada 1979-1990.
David Cameron, al cărui partid a câştigat alegerile din 6 mai, dar care a fost nevoit să formeze o coaliţie guvernamentală cu liberal-democraţii, a condus-o ulterior pe Margaret Thatcher care a plecat de la sediul Guvernului britanic la bordul unei limuzine.
Thatcher i-a vizitat de asemenea pe premierii laburişti Tony Blair şi Gordon Brown, la scurt timp de la preluarea atribuţiilor, în 1997 pe Blair şi în 2007 pe Brown.