Lupta cu minele rămase din Al Doilea Război Mondial în România
Anul 1945 a adus sfârşitul conflictului botezat Al Doilea Război Mondial şi, teoretic, omenirea ar fi trebuit să treacă la construirea unei noi societăţi din care ura să fie cel puţin redusă. Totuşi, politicienii visau la noi confruntări la scară planetară şi refacerea economică era concepută doar pentru a putea să se treacă mai uşor la ofensivă.
România a fost lăsată de tabăra occidentală în lagărul comunist pentru a fi supusă unor experimente sociale prin tortură şi execuţii, chiar dacă se ştia la ce trebuie să te aştepţi din partea lui Iosif Stalin. Interese strategice şi raţiuni de stat erau motivele invocate pentru această sacrificare.
Armatele implicate în luptele din 1944 au folosit cantităţi uriaşe de muniţii şi, chiar dacă recolta anului 1945 a fost impresionantă, echipele de deminare au avut serios de lucru şi în 1946. Au fost găsite şi neutralizate 17.771 mine, 27.968 proiectile de tun, 5.457 mine de aruncător, 3.705 grenade şi doar 29 bombe de avion. Rezultatele au fost obţinute de doar 14 ofiţeri, 15 subofiţeri şi 260 de militari trupă. Chiar dacă era o muncă de importanţă deosebită, efectivele angajate au fost extrem de reduse. Alegerile din 1946 au fost în centrul atenţiei guvernului şi au fost trimise pentru pază efective însumând 2.777 ofiţeri, 3.869 subofiţeri şi 43.414 ostaşi. O adevărată armată!
Autorităţile de la Bucureşti au constatat că industria statelor dezvoltate a fost foarte eficientă şi a contribuit la umplerea câmpiilor româneşti cu dispozitive explozive. Şomajul a fost combătut, dar preţul se număra prin proiectilele descoperite în Moldova şi Transilvania. Detaşamentele de genişti au avut un efectiv total de 14 ofiţeri, 14 subofiţeri şi 170 de soldaţi în anul 1947. Recolta de unelte ale morţii nu mai era aşa de impresionantă precum cea din 1945. Au fost identificate pe ogoare 9.283 de mine, cele mai perfide şi ieftine arme, 23.329 proiectile de artilerie, 6.700 lovituri de brandt, 3.389 grenade şi 2.600 bombe de avion. Citirea acestor cifre poate să pară plictisitoare, dar trebuie să se înţeleagă de ce statele acordă tot sprijinul pentru dezvoltarea industriilor metalurgică şi chimică.
Efectivele trimise pe ultimul front al războiului mondial au fost insuficiente şi n-au reuşit să cureţe terenurile minate până la sosirea anotimpului rece. În plus, alte câmpuri infestate au fost identificate, dar au fost lăsate pentru campania din 1948. Nici astăzi operaţiunile de deminare n-au fost încheiate, obiectele explozive stând ascunse acolo unde au fost plantate de oameni sau au căzut. Sunt amintiri despre unde poate să ducă ambiţia politicienilor aflaţi stăpâni temporari peste industrii puternice.
Bibliografie minimală
Documente privind Istoria militară a poporului român13 mai 1945 – 31 decembrie 1947, Editura Militară, Bucureşti, 1988.
Giurescu, Dinu C., România în al doilea rãzboi mondial, All istoric, Bucureşti, 1999. Halder, Franz, Jurnal, 1939-1942, Editura Elit, f.a.
Hart, Liddell, Istoria celui de-al doilea rãzboi mondial, Editura Orizonturi, Editura Lider, Bucureşti, f.a.
Histoire de l’URSS, vol. 2, Ed. du Progrés, Moscou, 1977.
Iancu, Petre, Aventura submarinului, Editura Albatros, Bucureşti, 1980.
Iorga, Nicolae, Cugetãri, ed. Barbu Theodorescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1972.
Loghin, Leonida, Al doilea rãzboi mondial, Editura Politicã, Bucureşti, 1984.
Rokossovski, K. K., Datoria ostãşeascã, Editura Militarã, Bucureşti, 1982.
Saizu, I ;Al. Tacu, Europa economică interbelică, Institutul European, Iaşi, 1997.
Sarin, Oleg;Dvoretsky, Lev, Rãzboi contra speciei umane. Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii, Antet, 1997.
Schmahl, Eugen, Fierul pulsul lumei, Editura Scrisul românesc, Craiova, f. a.
Scurtu, Ioan;Hlihor, Constantin, Anul 1940 Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Editura Academiei de Înalte studii militare, Bucureşti, 1992.