Lucrarile de restaurare a mănăstirii Golia au fost incheiate
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, vineri, la ceremonia prilejuită de recepţia reabilitării Mănăstirii Golia din Iaşi, că fondurile europene nu sunt suficiente pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu şi că ministerul va investi în refacerea acestora.
Elena Udrea a spus că în toate zonele ţării există mănăstiri vechi, cetăţi medievale, biserici pictate şi situri care trebuie reabilitate, însă pentru refacerea acestora banii europeni nu sunt suficienţi.
"Pe lângă fondurile europene ne trebuie şi resurse alternative. Suntem gata ca minister să investim în reabilitarea lor, pentru a creşte potenţialul turistic al României", a spus Udrea.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a participat, vineri, la recepţia proiectului de reabilitare a Mănăstirii Golia din Iaşi. Investiţia se ridică la 4, 8 milioane de euro, fără TVA, două-treimi din această sumă reprezentând fonduri europene.
La festivitate au fost prezenţi şefii adminitraţiei locale şi judeţene, precum şi parlamentari ai PDL."Lucrările au durat doi ani, co-finanţarea fiind asigurată de Guvern şi de autorităţile locale. Mănăstirea Golia face parte din patrimoniul cultural al României şi este un obiectiv important pentru Iaşi. Vom încerca să găsim resurse şi pentru refacerea picturilor interioare", a spus Elena Udrea.
Mănăstirea Golia din Iaşi a fost resfinţită luna trecută, în prezenţa Patriarhului Daniel, la eveniment participând câteva mii de credincioşi.
Mănăstirea Golia, ridicată în secolul al XVI-lea, a fost afectată de-a lungul timpului de mai multe incendii, dar şi de cutremurele din anii 1977 şi 1982.
Autorităţile ieşene susţin că lucrările de restaurare la mănăstirea ieşeană vor intra într-o a doua etapă. Astfel, conducerea Primăriei Iaşi intenţionează să acceseze fonduri europene de 800.000 de euro pentru asfaltarea străzilor Golia şi George Enescu, reabilitarea grupului sanitar din apropierea turnului din dreapta mănăstirii, realizarea iluminatului architectural exterior şi dotarea cu mobilier urban în zona locaşului de cult.
Totodată, şefii Consiliului Judeţean Iaşi au iniţiat un alt proiect cu finanţare europeană privind restaurarea picturii murale cu o suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi, care se ridică la 3, 2 milioane de euro.