Lista celor peste 20.000 de români morți în lagărele din Rusia între 1941-1956

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Redacția
🗓️ 16 aprilie 2020

Ambasada României la Moscova a finaliza procesului elaborării LISTEI NOMINALE INTEGRALE A 20.718 PRIZONIERI DE RĂZBOI (MILITARI) ŞI “INTERNAŢI” (CIVILI DEPORTAŢI) ROMÂNI, decedați între 1941-1956 în lagărele, spitalele și obiectivele speciale NKVD-MVD, respectiv în batalioanele de muncă sovietice, și înhumați în cimitire și locuri de înhumare multinaționale pe teritoriul actual al Federației Ruse.

Numărul maxim de prizonieri de război și “internați” civili – cetățeni români decedați în Rusia care a putut fi identificat în timpul cercetărilor în arhivele ruse, efectuate de misiunea diplomatică timp de 10 ani (2009-2019), se ridică la 20.718.

„Scoaterea la lumină și aducerea la cunoștința urmașilor și opiniei publice din România a datelor de identificare ale foștilor prizonieri de război și deportați români care nu s-au mai întors niciodată din Rusia reprezintă o PREMIERĂ pentru istoriografia românească. Totodată, rezultatul final al cercetărilor arhivistice ale Ambasadei României la Moscova în problematica prizonierilor de război și victimelor române ale celui de al Doilea Război Mondial are o simbolistică aparte, dat fiind contextul marcării, în anul 2020, a 75 de ani de la încheierea celei de a doua conflagrații mondiale”, se arată într-un comunicat al Ambasadei României la Moscova.

Lista nominală, întocmită în ordine alfabetică, a celor 20.718 militari prizonieri de război și civili “internați” români decedați și înhumați în Rusia poate fi consultată pe acest site al Ambasadei României la Moscova, la Relații Bilaterale / Comemorarea Eroilor Români, pct.6: https://moscova.mae.ro/node/931           

Lista este însoțită de Anexa “Locurile de amplasare a cimitirelor multinaționale de pe teritoriul actualei Federații Ruse, în care sunt înhumați prizonieri de război și „internați” civili români decedați în anii 1941-1956”.

Ambasada semnalează, de asemenea, publicarea în decembrie 2019 (Editura Honterus Sibiu) a monografiei “Deportarea în fosta URSS a etnicilor germani din România. Argumente arhivistice ruse”, elaborată de Ilie Schipor, ministru-consilier la Ambasada României la Moscova (2009-2019), care a scos la lumină din arhivele ruse și calvarul celor peste 70.000 de cetățeni români (în majoritate, de origine etnică germană), deportați în contextul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele și batalioanele de muncă ale NKVD/MVD pentru a fi folosiți la „reconstrucția URSS”. Studiul, care vine să întregească fondul documentar al lucrărilor, studiilor, memorialisticii și cercetărilor științifice publicate până în prezent în România, poate fi consultat pe site-ul Ambasadei României la Moscova, la Relații Bilaterale / Comemorarea Eroilor Români, pct.2: https://moscova.mae.ro/node/933

Ambasada României la Moscova a efectuat timp de 10 ani un proces de cercetări în principalele arhive ruse: Arhiva de Stat a Federației Ruse (GARF – Государственный архив Российской Федерации / ГА РФ), Arhiva Militară de Stat Rusă (RGVA – Российский Государственный Военный Архив / РГВА), Arhiva de Stat Istorico-Militară Rusă (RGVIA – Российский государственный военно-исторический архив / РГВИА), Arhiva de Stat Economică Rusă (RGAE – Российский государственный архив экономики / РГАЭ), Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Social-Politică (RGASPI – Российский государственный архив социально-политической истории / РГАСПИ), Arhiva Centrală a Serviciului de Securitate a Rusiei (ȚA FSB – Центральный архив ФСБ России / ЦА ФСБ), Arhiva Centrală a Ministerului Apărării Federației Ruse (ȚA MO – Центральный архив Министерства обороны Российской Федерации/ЦА МО РФ) ș.a..

Mai multe