Legendarul avion pe care au învățat să zboare toți aviatorii militari români din al Doilea Război Mondial
Știați că aproape toți aviatorii militari români care au luat parte la campaniile celui de-al Doilea Război Mondial au învățat să zboare la bordul unui aparat de tipul Fleet 10G? Știați că în patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” se află singurul avion Fleet, ce este cel mai vechi aparat de zbor de pe teritoriul României expus într-un muzeu? Chiar dacă știați sau poate nu, astăzi, de Ziua Aviației, vă prezentăm acest aparat de zbor, obiect clasat în categoria Tezaur a patrimoniului național și parte a colecției de Aviație a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” .
Fleet 10 G a fost fabricat sub licență pe teritoriul României, începând cu anul 1936, în 385 de exemplare; 95 de aparate s-au realizat la I.A.R. Brașov, 80 la I.C.A.R. București și 210 la S.E.T. București.
Avionul era destinat școlilor de zbor – militare și civile – pentru faza I. Deși nu avea performanțe tehnice deosebite – plafon 2.800 m, viteză maximă 185 km/h – avea o bună stabilitate în zbor și, mai ales, „înghițea” multe greșeli ale elevilor, ceea ce era, de fapt, cea mai importantă cerință a unui aparat de școală. De asemenea, suprafața portantă mare (18 m²) le permitea elevilor să fie inițiați și în acrobația aeriană.
Avionul Fleet a fost, inițial, un produs al firmei Consolidated, prototipul având primul zbor în toamna anului 1928. A fost fabricat în jurul unei structuri metalice, acoperită cu pânză. A avut mai multe variante de motorizare, iar pentru exemplarele produse în România s-a folosit motorul De Havilland Gypsy Major.