La Baia Mare s-a deschis o expoziţie de istorie pentru nevăzători
Muzeul de Istorie şi Arheologie a marcat în mod inedit „Ziua Bastonuluui Alb“. Expoziţia este deschisă până în 1 decembrie şi cuprinde 17 dintre cele mai vechi obiecte istorice reprezentative pentru municipiu.
„Bucuria atingerii“, vernisată ieri, cuprinde 17 obiecte istorice, pe care nevăzătorii le pot descoperi în premieră la Baia Mare. Printre exponatele găzduite de Muzeul de Istorie se numără „Paloşul oraşului Baia Mare“, care datează din secolul al XVI –lea, „Sigiliul oraşului“, „Chipul lui Vlad Ţepeş“, „Chipul lui Pintea Viteazul“, „Chipul lui Mihai Eminescu“, Fragmente din Biserica „Sfântul Ştefan“, „Blazonul familiei Corvineştilor“ sau „Stema lui Mihai Viteazul“, precum şi sculpturi din lemn.
La vernisaj au participat peste 200 de persoane din Harghita, Satu Mare şi Maramureş. „Expoziţia a fost realizată pe ideea în care societatea trebuie să se adapteze la nevoile persoanelor care suferă de un anumit handicap şi nu invers. Este vorba despre respectarea unui drept:cel la cultură. Noi ne-am propus să le oferim oamenilor o expoziţie fără bariere“, a declarat custodele expoziţiei, Rodica Pop.
Pe lângă obiectele istorice pe care le pot atinge, vizitatorii primesc şi o broşură cu prezentarea istorică a fiecărui exponat, scrisă în limbaj Braille. „Este pentru prima dată când vin la o expoziţie de acest gen. Mă simt foarte bine să ştiu că cineva s-a gândit la mine şi la nevoia noastră pentru cultură. Am mai fost o singură dată la un muzeu, dar nu am putut să mă bucur la fel ca alţii de ce era acolo“, a mărturisit Cisef Şandor, de 63 de ani, unul dintre nevăzătorii prezenţi la expoziţie.
Acces gratuit
Expoziţia este deschisă publicului până în 1 decembrie, iar persoanele care nu suferă de niciun handicap şi doresc doar să testeze sentimentul atingerii lucrărilor din cadrul expoziţiei au la dispoziţie bentiţe pe care le pot pune pe ochi. Accesul la expoziţiei pentru nevăzători şi persoanele cu handicap este gratuit, iar pentru restul publicului costă 5 lei. Programul de vizitare este de luni până vineri în intervalul 9.00-16.00. iar sâmbătă şi duminică între orele 10.00-14.00.