Jurnal de pe Valea Loarei, în „Historia” de iulie

Numărul de luna aceasta vă propune un exerciţiu de imaginaţie istorică, un experiment jurnalistic care îmbină trecutul și prezentul într-un jurnal hibrid despre viața și castelele de pe Valea Loarei. La fel de incitant este portretul lui Ionel Brătianu, unul dintre oamenii care au marcat istoria României moderne. Începând de astăzi, 17 iulie, revista poate fi găsită la toate punctele de distribuție a presei dar și online, pe platforma paydemic.

Personajul care ghidează călătoria pe Valea Loarei este Geoffroi de La Trémoille, un cavaler fictiv, creat special pentru acest demers narativ. El nu a existat în izvoarele epocii, dar tot ceea ce îl înconjoară este autentic: contextul politic, personajele istorice, castelul din Amboise, intrigile de Curte și umbrele unei tranziţii de putere care a marcat începutul domniei lui Ludovic al XII-lea.

Geoffroi este martorul ideal, un om al vremii, cu mintea unui strateg și sufletul unui loialist, care caută, printre ziduri și șoapte,  însemnele unei regalităţi legitime. 

Prin paginile grupajului, cititorul va păși alături de acest călător în veșminte din secolul al XV-lea, în vreme ce comentariile contemporane completează și accentuează contrastul dintre lumea de atunci și cea de acum.

„Fiecare castel vizitat astăzi este ancorat într-un episod din trecutul ficţional al lui Geoffroi – o scenă, o întâlnire, o revelaţie care reconstruiește atmosfera unei epoci marcate de ambiţie, loialitate și nesiguranţă. Acest demers este un mod diferit de a spune istoria. Nu prin lecţii, ci prin pași, emoţii și mirări. Nu prin simple repere arhitecturale, ci prin povești care prind viaţă. Un pod între lumi – între anul 1498 și prezent – de-a lungul unei văi care a fost, și rămâne, inima nobilimii franceze”, notează Mihaela Manolache.

Brătienii

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la constituirea Partidului Naţional Liberal, vă propunem un portret al familiei Brătianu și, în special, al impozantului Ionel Brătianu, care a fost de cinci ori prim-ministru și primul președinte al partidului.

S-a născut la 20 august 1864, fiind al treilea dintre cei opt copii ai cuplului Ion și Pia Brătianu. Apreciindu-i talentul literar, mama sa propunea: „Pe Ionel să-l facem avocat, ne scoate sărăcia din casă“, dar propunerii acesteia Brătianu-tatăl i se opunea cu îndârjire: „Este singura profesie de la care îi opresc pe băieţii mei cu ameninţarea de blestem și de a le lua numele. Nici o conștiinţă nu rezistă la ispitele pledoariilor și la controversele cauzelor. În Cameră, avocaţii mi-au amărât zilele îndestul“. Așa că, după absolvirea studiilor liceale la Colegiul „Sf. Sava“ din București, în vara anului 1883, la îndemnul tatălui său, Ionel Brătianu va pleca la Paris ca să urmeze cursurile Școlii de Poduri și Șosele.

Cariera inginerească a lui Ion I.C. Brătianu se sfârșește în anul 1895, în luna septembrie, după inaugurarea podului peste Dunăre. Atunci, la insistenţele lui Dimitrie Sturdza, Ionel va candida pentru parlament, fiind ales deputat de Gorj în 1896. În 1897, la nici 33 de ani, lui Ion I.C. Brătianu i se încredinţează portofoliul de ministru al Lucrărilor Publice. 

Ce a urmat? Aflați din articolul semnat de Nicolae Noica.

Povestea unui meșteșug rar, unic în Europa 

La rubrica România Atractivă, Ciprian Plăiașu vă invită să descoperiți o poveste din Corund, judeţul Harghita. Aici se păstrează un meșteșug aproape uitat, cu rădăcini adânci în tradiţiile locale și cu o semnificaţie aparte pentru patrimoniul cultural al Europei: confecţionarea de pălării și obiecte decorative din iască de fag (Fomes fomentarius). 

Meșteșugul iascărilor din Corund este unic în Europa. Nu pentru că alte popoare nu l-ar fi cunoscut, ci pentru că aici a supravieţuit. Bavarezii, austriecii și cehii l-au abandonat în faţa mo- dernizării, în timp ce în România, câţiva artizani încă își transmit meseria din tată în fiu. „Au venit oameni din Israel, SUA, Canada... Au vrut să reproducă meșteșugul, dar nu au reușit. Le lipsește materia primă – iasca de fag. Limita estică a fagului în Europa este graniţa României“, spune mândru Zoltán Pál. 

„Ultima cruciadă”

Două evenimente au avut o importanţă cu totul deosebită în istoria confruntării dintre lumea europeană şi Imperiul Otoman în dominarea bazinului oriental al Mediteranei. Dacă victoria puterilor creştine din 1571 în bătălia de la Lepanto a stăvilit expansiunea Porţii, asigurând controlul marilor drumuri maritime, înfrângerea lor, un secol mai târziu, în 1669, la Candia (Heraklionul din zilele noastre), a schimbat în mod radical raportul de forţe în favoarea Semilunii, noile poziţii strategice în bazinul oriental al Mediteranei încurajând avansul în continentul european până la porţile Vienei în 1683. 

În această confruntare, cetatea din nordul Cretei a reprezentat multă vreme un loc nevralgic, pe cât de înverşunat apărat de Republica Veneţiană, stăpânitoarea ei de secole, pe atât de râvnit de cuceritorii otomani. 

Despre bătălia de la Candia, filtrată în textele lui Dimitrie Cantemir, citiți în articolul lui Stefan Lemny.

Emma și Amiralul Nelson

Despre patriotismul și viaţa plină de riscuri a amiralului Horatio Nelson (1758-1805), viconte și duce de Bronte, s-au scris cărţi întregi. 

Poate mai puţin cunoscută este povestea lui de dragoste cu Lady Emma Hamilton (1765-1815), începută în anul 1798 în satul Ripley, comitatul Surrey, din sudul Angliei. Despre ea povestesc Alexandru M. Tănase și Mihai Rădoi.

*** 

La final de revistă, nu ratați recomandările noastre de filme, cărți și expoziții, care vă pot face serile mai plăcute, chiar dacă nu mai răcoroase.

Lectură cu plăcere și cu folos!