Ioan-Aurel Pop: Pregătim publicarea a opt volume cu documentele Marii Uniri
Universitatea Babeș-Bolyai pregătește un amplu proiect dedicat Centenarului României, care vizează publicarea a opt volume cu documentele Marii Uniri, respectiv texte de sinteză istorică referitoare la acest moment important din trecutul țării noastre.
"Pregătim documentele Marii Uniri cu o echipă de mai tineri sau mai experimentați istorici, specialiști în istorie modernă și contemporană, din această universitate. Două volume vor fi de sinteză istorică, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în plan național și internațional și șase volume vor fi de documente. Nu avem încă sprijin financiar pentru această întreprindere așa cum am dori noi, dar suntem convinși că vom găsi. Până în acest moment mediul privat pare mai deschis decât autoritățile statului să ne sprijine, dar nu suntem disperați din acest punct de vedere", a declarat Ioan-Aurel Pop, citat de Agerpres.
Rectorul UBB a subliniat că România trebuie să se alinieze celorlalte state europene în acest demers de rememorare a Primului Război Mondial, care pentru țara noastră s-a încheiat cu crearea Marii Uniri, dar că în lipsa unui program coerent la nivel național universitatea din Cluj este pregătită să organizeze pe cont propriu unele proiecte.
"Noi ne cam bâlbâim cu metodele, în țara românească vreau să spun (...) dar se cuvine ca în aceste momente, cea mai mare universitate a țării să își dea obolul la manifestările pe care toate popoarele din Europa, pentru că nu există popor în Europa care să nu fi simțit efectele Primului Război Mondial, le organizează cu metode proprii", a spus academicianul clujean.
Proiectul editării celor opt volume dedicat documentelor Marii Uniri va fi coordonat de istoricul Ioan Bolovan, care este specialist în această perioadă a Primului Război Mondial. Acesta, care este și președinte al Comisiei Internaționale de Demografie Istorică, a amintit, la rândul său, că UBB a început încă din 2014 proiectele dedicate primei mari deflagrații mondiale, asociindu-se astfel unei inițiative a Guvernului.
"Am o nemulțumire totuși vizavi de felul în care autoritățile centrale ale statului român au tratat până acum această problemă, pentru că de la acea Hotărâre de Guvern nr. 44 din 2014 au trecut doi ani și jumătate până când, în vara lui 2016 s-a înființat o entitate care să coordoneze acțiunile pentru Centenar, entitate care din vara lui 2016 până în vara lui 2017, respectiv reorganizarea de guvern din iunie, nu a făcut încă mare lucru, deși s-au solicitat prin prefecturi, prin Ministerul Educației sau al Culturii, s-au solicitat propuneri pentru a fi selectate și finanțate. A trecut un an. Universitatea a trimis multe, multe propuneri (...) și n-am primit de un an și mai bine niciun răspuns că proiectele sunt valide, nu sunt valide, au fost selectate sau nu ... Un sentiment de dezamăgire mă încearcă și nu pot să mi-l reprim și o voi spune pentru că poate va auzi cineva", a spus, la rândul său, prorectorul UBB.
Acesta a amintit că în toate deplasările sale ca specialist în istoria Primului Război Mondial a văzut, în toată Europa, proiecte începute de mulți ani, susținute de stat și în care sunt implicate echipe de zeci de cercetători.