Historia, prezentă în aplicația „Hear News”, aplicație care le permite persoanelor cu deficiențe de vedere să aibă acces la știri în timp real
București, 11 ianuarie 2015. Persoanele cu deficiențe de vedere vor putea fi mai ușor la curent cu știrile zilei, prin intermediul unei aplicații mobile dedicate, ce redă informaţiile în format audio.
„Hear News” este o aplicație realizată de Fundația Colegiul Pro şi finanţată de Fundaţia Orange cu suma de 201.345 lei, în cadrul programului „Lumea prin culoareși sunet”, ediţia 2014-2015.
Aplicaţia a fost realizată cu sprijinul Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), aceasta contribuind la dezvoltarea aplicaţiei într-un format adaptat nevoilor nevăzătorilor şi coordonând sesiunile de formare cu beneficiarii.
„Hear News” este un serviciu gratuit adaptat persoanelor cu deficiențe de vedere, care își propune să le faciliteze accesul la știri, în timp real, cu ajutorul unui sintetizator vocal. Utilizatorii acestei aplicații vor putea afla cu usurinţă știrile și informatiile publicate de patru website-uri:www.mediafax.ro, www.gândul.info, www.historia.roșiwww.divahair.ro.
Prin aplicația „Hear News”, partenerii implicați în proiect își doresc să pună la dispoziţia persoanelor nevăzătoare, simplu şi rapid, un instrument adaptat nevoilor acestora, care va simplifica și va facilita accesul la informații de ultimă oră, de calitate și diverse prin conţinut. Unul dintre avantajele oferite de aplicație constă în absența mesajelor și a bannerelor publicitare, cele mai des întâlnite bariere din mediul online pentru persoanele nevăzătoare. Utilizatorii aplicației mobile „Hear News” vor avea posibilitatea să selecteze informațiile de care sunt interesați, fie că este vorba de știri sau de editoriale publicate pe site-urile menționate.
Pe lângă dezvoltarea aplicației mobile, proiectul „Hear News” include și sesiuni de training cu membri ai celor mai mari comunități de nevăzători din România, din București, Botoșani, Cluj-Napoca, Arad și Buzău, organizate în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România. În plus, fiecare participant va dobândi abilitățile necesare pentru a instrui la rândul său, alți nevăzători din comunitatea sa. În acest scop, au fost dezvoltate tutoriale audio și video, care vor oferi suport optim de învățare.
Obiectivul proiectului este ca în decurs de un an de la lansare, peste 1.000 de persoane cu deficienţe de vedere să folosească această aplicație.
Aplicaţia „Hear News” este disponibilă pe toate smartphone-urile și tabletele dotate cu sistem de operare Android sau iOS și poate fi descarcată gratuit din magazinelePlay StoreșiApp Storefolosind termenii de căutare „Hear News”.
"Prin intermediul aplicaţiei Hear News, persoanele cu deficienţe de vedere au acces adaptat la ştirile zilei. Fundaţia Orange este un susţinător activ al comunicării incluzive, iar informarea corectă şi rapidă este un pas important în această direcţie.”, a declarat Dana Deac, Preşedinte al Consiliului Director al Fundaţiei Orange.
„În istoria lumii, nevăzătorii nu au avut niciodată, aşa cum se întâmplă în zilele noastre graţie tehnologiei, acces la informaţie şi cultură. Tocmai de aceea, fiecare contribuţie la valorificarea acestei oportunităţi constituie atât un ajutor concret, imediat, cât şi un pas înainte, deschizător de noi perspective, pe drumul generos al egalităţii de şanse”, a declarat Mihai Dima, reprezentant al Asociației Nevăzătorilor din România.
“Suntem mândri să putem fi alături de persoanele cu deficienţe de vedere prin lansarea pe piață a unui produs precum Hear News, pe care îl considerăm deopotrivă util și inovator. Hear News nu este numai cel mai recent proiect al nostru, ci și rezultatul unui efort colectiv de a facilita accesul la informație pentru această categorie de persoane. De aceea, avem încredere că Hear News va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții nevăzătorilor, fiind, în același timp, o expresie încărcată de emoție a misiunii pe care ne-am asumat-o încă de la bun început și a valorilor în care credem și pe care le-am sprijinit constant”, a declarat Alma Bacula, reprezentant al Fundației Colegiul Pro.