Hanul Solacolu, de la un local luxos, la o ruină de bordel ilegal FOTO

Dac-ar fi ca din istoria Bucureştilor să ştergem bisericile şi hanurile – adesea cele două tipuri de clădiri fiind integrate chiar într-un ansamblu – ar însemna să dăm uitării adevărata poveste a actualei Capitale a României.

Lăsând deoparte actul de atestare a Bucureştilor din timpul lui Vlad Ţepeş, precum şi legenda ciobanului Bucur, vedem că oraşul care va lua locul Târgoviştei drept capitală a Ţării Româneşti, apoi a Principatelor Unite şi, în final, a întregii Românii s-a născut ca un târg şi punct întărit la intersecţia drumurilor ce veneau dinspre Giurgiu spre Braşov sau Moldova şi invers.

Click aici pentru mai multe fotografii

Ajuns capitală, atât prin bunăvoinţa arătată de unii domni, care au zidit şi o curte domnească, cât şi prin firmanul turcesc din 1659, oraşul şi-a afirmat poziţia de cel mai important centru cvasi-liber din apropierea a trei mari imperii. De aceea, cu cât situaţia Ţării Româneşti a devenit mai încurcată în relaţiile internaţionale, cu atât numărul hanurilor bucureştene a crescut, acestea fiind mai mult decât locuri în care se adăposteau negustorii. Aici, la un pahar de vin, pe lângă discuţiile despre afaceri şi politică, se plănuiau schimbări, revolte şi jafuri. Era o certitudine faptul că prin hanurile Capitalei mişunau agenţii diverselor puteri interesate de zona Balcanilor.

Hanul Solacolu (Solacoglu) este, probabil, unul dintre locurile reprezentative din această categorie. Undeva pe Calea Moşilor, la numărul 132-134, fraţilor Solacoglu construiau chiar în anul Unirii Principatelor un han de lux, uşor exclusivist, dar într-o arhitectură bucureşteană autentică. În scurt timp, aici veneau negustori cu stare şi străinii de vază aflaţi în tranzit prin oraş. Făcând un exerciţiu de imaginaţie şi ignorând starea avansată de degradare a complexului, putem vedea cum pe cele două porţi mari ale hanului, unicul care menţine stilul arhitectonic în formă de „U”, intrau şi ieşeau trăsuri de lux.

Deşi în zilele noastre tencuiala faţadelor este prăbuşită, zidurile crăpate, şirul celor douăzeci de ferestre de la etaj rămase demult fără geamuri, scările din lemn dezmembrate şi acoperite de mormane de gunoi,  edificiul prezervă detalii inedite, cum ar fi prispa cu geamlâc, unică în Bucureşti. Mărturie a celor de mai sus, cu privire la activităţile politice şi de lobby duse odinioară între pereţii acestui han, stă o plăcuţă comemorativă, care aminteşte că acolo a locuit Liuben Caravelov, lider al emigraţiei revoluţionare bulgare în ajunul Războiului de Independenţă. Informaţia cu pricina ar sări poate mai repede în ochii trecătorilor dacă placa nu ar fi murdărită de o inscripţie mare, roşie:„GOGU”.

Chiar dacă i-a fost afectată autenticitatea, clădirea are o certă valoare de resursă culturală capabilă să ilustreze atât influenţe ce aparţin stilului „eclectic timpuriu”, cât şi elementele caracteristice arhitecturii epocii. Din cererea de construcţie scrisă în română cu litere chirilice şi din planurile originale păstrate la Arhivele Naţionale, aflăm că fraţii Solacoglu doreau „să ridice un cat deasupra prăvăliilor în fiinţă, cu această ocazie schimbând şi tocurile uşilor şi ferestrelor construcţiei ce aveau faţa la Strada Moşilor”. Clădirea urma să aibă pivniţe, prăvălii la parter şi patru apartamente la etaj.

Construcţia a fost afectată de un incendiu în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi-a păstrat caracterul de locuinţă până spre sfârşitul anilor ’80, când a fost în pericol de demolare. În 1997, aflată încă în proprietatea Primăriei Generale, a fost introdusă în Planul Naţional de Restaurare pentru reabilitarea centrului istoric, însă nimic concret nu s-a întâmplat.

Clădirea hanului a fost retrocedată în 2003 urmaşilor familiei Solacoglu, iar „chiriaşii” (mai multe familii de romi ce derulau aici o serie de activităţi infracţionale, mai ales prostituţie) au fost evacuaţi în noiembrie 2007. Atunci s-a vorbit mult despre un proiect de restaurare şi reabilitare, care viza conservarea arhitecturii clasice şi consolidarea clădirii şi care, conform specialiştilor, ar putea avea drept finalitate şi utilizarea rezidenţială şi integrarea în programul de turism cultural, costul lucrărilor fiind estimat la suma de 1, 5 milioane de euro. Însă până şi dezinsecţia, deratizarea sau colectarea gunoiului au rămas la stadiul de proiect.