Grecia a inaugurat primul muzeu submarin, o epavă antică - „Partenonul naufragiilor”

📁 Grecia Antică
Autor: Redacția
🗓️ 4 august 2020

Grecia a inaugurat sâmbătă primul său muzeu submarin, epava unei nave care a transportat mii de amfore şi care s-a scufundat în secolul al V-lea î. Hr., o comoară în Marea Egee pe care amatorii de scufundări vor fi autorizaţi de acum să o exploreze.

Ministrul grec al Culturii Lina Mendoni a asistat la ceremonia care s-a desfăşurat la bordul unui vas şi sub apă, cu participarea scafandrilor.

Situl, aflat în apropiere de insula Peristera, în largul insulei Alonissos, va fi deschis amatorilor de scufundări din 3 august până la 3 octombrie, în timp ce turiştii care nu practică scufundări vor putea vizita muzeul virtual, de la un centru de informaţie situat în Alonissos.  „Această epavă se află la o adâncime de 21-28 de metri de coastele insulei Peristera şi conţine între 3.000 şi 4.000 de amfore“, a declarat pentru postul Skai TV Maria Agalou, preşedintele Consiliului municipal din Alonissos. 

Această mare navă comercială care transporta mii de amfore cu vin s-ar fi scufundat către anul 425 înainte de Hristos din cauza intemperiilor din timpul unei traversări între Halkidiki, în nordul Greciei, şi insula Skopelos, a spus la postul de televiziune Ert Pari Kalamara, directoarea departamentului de antichităţi submarine. 

Amforele, mare parte fiind intacte, au fost descoperite în 1985 de un pescar.

„Oferim umanităţii Partenonul naufragiilor“, a declarat Kostas Agorastos, guvernatorul Tesaliei, regiunea unde este situată insula Alonissos, potrivit Skai TV.  Autorităţile greceşti speră să ofere acces turiştilor care practică scufundări alte patru situri vechi de epave.

sursa: adevărul.ro

Mai multe