Gara Regală Curtea de Argeș, reabilitată după 35 de ani de uitare și degradare
Una dintre cele mai frumoase gări din România și o bijuterie arhitectonică, Gara Regală Curtea de Argeș a fost uitată după 1989 şi a ajuns într-o stare acută de degradare din cauza ignoranței autorităților și, ulterior, a multiplelor blocaje birocratice.
Conform contractului semnat acum un an și nouă luni, reabilitarea Gării Regale Curtea de Argeș ar fi trebuit să înceapă în primăvara acestui an. Și deși Primăria Curtea de Argeș a eliberat autorizația de construcție încă din 15 aprilie 2024, lucrările propriu-zise au început după mai bine de șase luni, pe 28 octombrie 2024, abia după aprobarea Listei obiectivelor de investiții finanțate din surse proprii CFR pentru acest an.
”Adevărul” a fost la șantierul Gării Regale Curtea de Argeș pentru a vedea ”minunea”: după 35 de ani de uitare și degradare, Gara Regală Curtea de Argeș se schimbă pas cu pas la față.
Parcarea din fața gării construite în vremea Regelui Carol I, ca și gara propriu-zisă, au fost împrejmuite cu un gard de protecție înalt de aproape doi metri. Fațada dinspre parcare a fost acoperită de schele, în timp ce părțile laterale și partea dinspre peron sunt deocamdată ca pe vremuri, și la propriu și la figurat: cu tencuială pe cale de dispariție în multe locuri și multe semne vizibile cât cuprinde ale patinei timpului și mai ales ale nepăsării. După ce ocolești gardurile și mergi pe o potecă veche, ajungi pe peronul plin de crăpături și desprins parcă din perioada interbelică sau din decorul unui film de epocă. Când ridici privirea de la peron spre clădirea veche nu poți să nu fi captivat de liniile sale arhitectonice.
Când am ajuns la gară, câțiva muncitori intrau și ieșeau cu materiale din gară, iar un alt angajat dădea indicații în timp ce un altul strângea mai multe bucăți de moloz. În partea stângă a parcării era deja un morman consistent de diverse resturi strânse din interiorul gării și depozitate acolo, de la bucăți de placaje și cărămizi până la cartoane.
Înconjurată de gard, gara degradată dă cumva și senzația unei fortărețe inexpugnabile și protejate de eventualii curioși care ar vrea să se apropie de ea.
Un afiș pus pe gard indică și termenul-limită până la care gara trebuie reabilitată din temelii: 28 octombrie 2027.
”Nu credeam că o să mai facă cineva ceva”
Accesul e interzis în interiorul gării, iar muncitorii nu sunt vorbăreți. În schimb, are chef de vorbă o doamnă care stă la mai puțin de 200 de metri de gară și care în fiecare dimineață se plimbă de la gară până spre centrul orașului.
Claudia Ionescu are 75 de ani și o locvacitate de invidiat, dublată de un zâmbet permanent.
”M-am operat acum aproape 11 ani la inimă și doctorul mi-a zis să fac plimbări dese, să merg lejer câțiva kilometri pe zi. Așa că merg pe aici, pe lângă gară. Am crescut aici și m-a durut să văd că atâția ani ăștia de la București au lăsat gara să ajungă în halul ăsta... Dacă eram în Austria sau Franța, gara asta ar fi fost de mult refăcută și ar fi devenit obiectiv turistic. Dar în România e cel mai ușor să fi nepăsător, să lași clădirile astea frumoase să se degradeze. Nu credeam că o să mai facă cineva ceva cu gara asta după atâția ani. M-am mirat și m-am bucurat când am văzut că au început să pună schelele. Se mișcă ceva și e bine”, spune Claudia Ionescu.
Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro