Fotografii inedite cu soldați români din Războiul de Independență, publicate de Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I"

📁 Istoria Armelor
Autor: Redacția
🗓️ 23 aprilie 2021

Cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" a publicat pe pagina de socializare a instituției 10 fotografii inedite realizate de fotograful Franz Duschek cu soldați români care au luptat în Războiul de Independență.

Ceea ce surprinde la vedere este faptul că lotul arată doar grade inferioare cu echipament complet, ceea ce face ca aceste poze să fie atât rare cât și interesante atât pentru cei care studiază detaliile modului de echipare a armatei, cât și pentru cei cu ochiul mai neavizat, ca o frescă temporală a acelor momente. În al doilea rând, trebuie să menționăm faptul că, pe piepturile majorității celor fotografiați, vedem medaliile acordate în urma campaniei, și anume, Crucea Trecerea Dunării, Medalia Apărătorilor Independenței și Medalia Comemorativă rusă a campaniei 1877-1878, iar, în cazul unora, chiar Medalia Virtute Militară clasa a II-a, încă în prima sa variantă, model 1872, așa cum a fost acordată în timpul campaniei. Medalia Virtutea Militară a fost modificată în 1880 pentru a diferenția varianta de pace de cea de război, iar cele acordate în timpul campaniei au fost preschimbate, ceea ce ne ajută și la plasarea în timp a fotografiilor.

Prima fotografie (foto sus) ne arată un tambur major al Regimentului 1 Infanterie de linie în mare ținută. Tamburul major avea echivalentul în grad cu sergentul adjutant, cel mai înalt grad inferior existent la momentul respectiv în sistemul militar românesc, galoanele aflându-se dispuse la manșete. Uniforma sa era specifică, bazată însă pe cea a infanteriei de linie. Aceștia purtau ca însemne specifice, o căciulă cu pampon, epoleții de ceremonie ca ai ofițerilor inferiori dar cu franjurii intercalați galben cu roșu, culoarea armei, galoane pe pieptul tunicii și la guler și o diagonală lată de culoare roșie cu margini galbene pe care era înscrisă cifra regimentară. Ca piesă de armament, tamburii majori aveau legată de diagonală, o sabie scurtă specială, denumită paloș. În plus, nelipsitul buzdugan cu care tamburul major își desfășura activitatea specifică se afla mânuit în mâna dreaptă.

A doua fotografie ne arată un sergent și un caporal din cadrul Regimentului 3 Infanterie de linie. Ambii poartă ținuta de ceremonie cu tot echipamentul aferent infanteriei, dar caporalul poartă echipamentul de iarnă cu manta și chipiu acoperit. Mai trebuie să menționăm faptul că acesta ține arma în poziția de onor. Și, dacă tot am vorbit de arme, aceștia sunt înarmați cu puști Peabody model 1868 de fabricație americană. Sergentul, pe lângă pușca cu baioneta aferentă poartă și tesac, o spadă cu lamă scurtă și groasă, proprie gradaților sau anumitor specialități. Ca și uniformă, chipiele erau bleu-marin cu bandă roșie, iar vestoanele bleu-marin cu însemne roșii. Pantalonii erau gri cu vipușcă roșie, la fel ca și mantaua, scrie istoricul Emil Boboescu. 

Mai multe fotografii, pe pagina de socializarea a Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand I"


Mai multe