FOTO Cel mai vechi Homo Sapiens din Europa, descoperit în Munţii Banatului

📁 Preistorie
Autor: Stefan Both
🗓️ 11 februarie 2015

Într-o peşteră din Munţii Banatului, în apropiere de Anina, s-au descoperit cele mai vechi rămăşiţe din Europa ale omului modern.

În urmă cu aproximativ 40.000 de ani a apărut, din strămoşul nostru om de Neanderthal, grupul uman numit Homo Sapiens. Acesta începea să aibă caracterele omului modern. Suntem în perioada „preistoriei”, una în care nu există date precise, ca atare nici nu poate fi numit istorie. Există doar o idee vagă despre epoca în care trăiau şi personajele ale căror oseminte au fost descoperite în Peştera cu Oase, situată în Munţii Banatului, în Valea Minişului (judeţul Caraş-Severin). Cert este că aici au fost descoperite rămăşiţe ale primului om modern din Europa. Pentru următorii ani, peşetera din România avea să fie loc de cercetare pentru renumiţi antropologi din lume.  

Mandibula de 40.000 de ani

Peştera a fost descoperită de trei speologi amatori din Timişoara, Adrian Bilgăr, Ştefan Milota şi Laurenţiu Sarcina, în 2002. Ei au dat de o grotă pe care au numit-o mai apoi Peştera cu Oase, datorită numărului mare de oase de animale fosile descoperite.

Continuarea pe adevarul.ro

Mai multe