«Femeile în viața neamului nostru», de Nicolae Iorga, împreună cu ziarul «Adevărul»

„Femeile în viața neamului nostru“, cu subtitlul „Chipuri, Datini, Fapte, Mărturii“, de Nicolae Iorga, care apare luni, 5 martie, la pachet cu ziarul „Adevărul,“ este o ediție de colecție, prima retipărire după 1911, publicată de Paul Editions.

Pe 19 februarie, împreună cu „Adevărul“ au mai apărut volumele „Dragobete. Sărbătoarea iubirii la romani“, iar pe 26 februarie – „Când era bunica fată. Femeile de odinioară”. Prețul pachetului, ziar și carte, este de 12,99 de lei.

Portrete de doamne de altădată

Nicolae Iorga (1871-1940) reconstruiește portretul femeii din spațiul românesc începând din secolul al XVI-lea și până în secolul XX, săvârșind astfel un act de recuperare a unei părți din trecutul românilor adeseori uitat sau foarte puțin cunoscut. Nicolae Iorga urmărește imaginea femeii în cele patru epoci în care „se desface“ din punct de vedere politic trecutul românilor: cea dintâi, a neatârnării, cea de-a doua, „a unei suspuneri cinstite și cruțătoare față de Turci“, respectiv cea de-a treia, „ascultarea desăvârșită de acești stăpâni“.

După 1850, începe epoca a patra, prezentul lui Iorga, o epocă de „neatârnare nouă“. Istoricul descrie câteva chipuri de doamne, fetele Lăpușneanului, fiicele Chiajnei și ale lui Mircea Ciobanul, o descrie pe doamna Ecaterina a lui Alexandru-Vodă Munteanului, pe doamna Velica, iubita lui Mihai Viteazul și stăpâna Ardealului, dar și pe doamna lui Ieremia-Vodă.

Contradicțiile femeii de odinioară

Un Iorga feminist este o construcție oximoronică ar spune cititoarele sau cititorii istoricului enciclopedist, autor de cercetări de tip tradițional: istorii ale domniilor, geneaologii de familii domnitoare, istorii ale bisericii, ale armatei, ale relațiilor comerciale. Cu toate acestea, „Femeile în viața neamului nostru“ ne oferă o nouă perspectivă asupra istoriei noastre, care validează teza că interpretarea trecutului nu mai trebuie să fie o înșiruire de eroi, regi sau victorii în bătălii.

Informată asupra modelor occidentale, dar constrânsă de rigorile orientale să-și reprime tentațiile necurate; preocupată de aparițiile publice, dar trimisă să-și îndeplinească rolul de mamă și gospodină – iată doar câteva dintre contradicțiile unei femei aparținând unei lumi demult apuse. Iorga reconstruiește din frânturi de frescă, din scrisori de Doamne și Domnițe, portretul femeii de pe plaiurile românești.

Pornind de la doamnele învățate de până la 1600, istoricul trece prin scrisorile grecești ale Doamnei Ecaterina (1576-1587), surprinzând cu umor cultura femeilor din veacul al XVII-lea și al XVIII-lea. Iorga le vede pe femeile din acele vremuri muze inspiratoare pentru poezia noastră veche. În volum, istoricul trece în revistă cum era învățământul fetelor la începutul veacului al XIX -lea. Nicolae Iorga vorbește despre femeile traducătoare din acea perioadă, despre învățământul fetelor în epoca „Regulamentului Organic“, mai exact despre pensioanele din acea vreme, alocând și un capitol despre locul doamnelor noastre în literatura romantică.

„Despre Doamnele noastre se poate vorbi din două puncte de vedere: întâi din acel al originii lor și apoi din acela, nu mai puțin însemnat, al rostului pe care-l aveau la Curtea petrecerilor sau la Curtea afacerilor. Ici și colo se prind de la sine în această bătătură de idei florile strălucitoare, vii ale caracterelor, isprăvilor și suferințelor acestor Doamne“, spune Nicolae Iorga.

Istoricul spune că a adăugat „mărturii, scrisori, foi de zestre care mântuie cartea, ilustrații“. De asemenea, Iorga subliniază că, în carte, „vom regăsi toate scrisorile de doamne și jupânese ce le-am aflat până acum și o alegere de foi de zestre din toate clasele sociale, precum și câteva testamente, care ne îngăduie, mai mult decât și scrisoarea cea mai intimă și mai sinceră, să vedem cel mai desăvârșit adevăr al sufletelor“.