Dosar penal după ce Coloana Infinitului a fost vandalizată pentru a doua oară într-o săptămână

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 13 aprilie 2017

Coloana Infinitului a fost vandalizată, marţi, pentru a doua oară într-o săptămână. O adolescentă și-a scris numele pe opera lui Constantin Brâncuşi.

Minora a primit o amendă în valoare de 500 de lei, pentru încălcarea regulilor referitoare la protejarea operelor de artă, iar poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru distrugere, informează Mediafax.

Tânăra în vârstă de 16 ani, din Drobeta-Turnu Severin, a vizitat, marţi, parcul care găzduieşte Coloana Infinitului, alături de prietenii săi, iar la plecare a scrijelit pe monument prenumele său, „Iulia”.

”Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată cu privire la faptul că o tânără de 16 ani, din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce se afla cu prietenii în parcul Coloana fără Sfârşit şi-a scris numele cu un obiect ascuţit, pe Coloana Infinitului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

La începutul acestei luni, o femeie din Târgu Jiu a fost amendată cu 500 de lei de Poliţia Locală, pentru că fiica sa, în vârstă de 12 ani, a zgâriat Coloana Infinitului. Minora a scrijelit iniţialele sale împreună cu cele ale prietenei ei. Poliţiştii locali au aplicat mamei o amendă pentru fapte de vandalism. 

Mai multe