Documente inedite emise de Iancu de Hunedorara, publicate de Arhivele Naţionale ale României
Arhivele Naţionale ale României au publicate pe pagina de socializare a instituției o serie de documente inedite emise de Iancu de Hunedoara.
La începutul lunii martie a anului 1441, Iancu de Hunedoara devenea voievod al Transilvaniei. Redutabil strateg militar, a atras admirația contemporanilor și pe cea a posterității, mai ales pentru participarea oștilor sale la campaniile creștinătății împotriva Imperiului Otoman.
S-a născut în jurul anului 1407, ca fiu al cneazului Voicu, familia sa fiind înnobilată pentru merite militare de regele Sigismund de Luxemburg în anul 1409, când a primit castelul și domeniul de la Hunedoara. În ceea ce o priveşte pe mamă, sursele istorice nu o pot indica precis.
În jurul anului 1430, tânărul nobil a intrat în serviciul lui Sigismund de Luxemburg, pe care l-a însoțit în Italia, la Milano, unde a rămas aproape 2 ani (1431-1433), făcând parte din corpul militar pus la dispoziția ducelui de Milano, Filippo Maria Visconti, de regele Ungariei. A avut aici ocazia să își însușească elemente de tehnică și strategie militară italiană, pe care le va folosi ulterior cu succes în lupta antiotomană. Un alt moment care va influența dezvoltarea abilităților sale de strateg militar a fost campania din Boemia, care i-a oferit prilejul de a înțelege tactica de luptă a husiților, pe care o va folosi în bătălia de la Kosovo Polje (1448) împotriva sultanului Murad al II-lea. Bazându-se pe vasta experiență militară dobândită în această perioadă, Iancu de Hunedoara a utilizat tacticile moderne folosite de armatele occidentale, ceea ce l-a transformat într-un adversar redutabil în războaiele cu turcii.
Meritele militare îi aduc prima demnitate importantă, de ban al Severinului (1438-1441) și în această calitate a organizat apărarea cetăților Severin, Orșova și Mehadia, amenințate de atacurile otomane. În acești ani a acumulat o avere considerabilă, care va continua să crească și îl va situa spre sfârșitul vieții sale printre cei mai bogați nobili ai Regatului Ungariei. Noua poziție i-a permis lui Iancu de Hunedoara să intervină în lupta dintre pretendenții la tronul Regatului Ungariei, susținându-l pe Vladislav, care imediat ce a devenit rege i-a oferit demnitatea de voievod al Transilvaniei.
Pentru voievodul Iancu de Hunedoara a devenit esențială organizarea apărării țării, mai ales după incursiunea în Transilvania (1442) a lui Mezid, beiul Vidinului, pe care l-a invins în zona Sibiului, după ce inițial acesta repurtase o victorie la Sântimbru. Au urmat succesul militar împotriva turcilor pe râul Ialomița, în Țara Românească, și atacarea Vidinului, considerată de contemporani un act curajos, deși armata sa a fost respinsă.
Foto: 1443, iunie 23. Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, poruncește Magistratului orașului Brașov să-i trimită urgent armamentul cerut: puști, bombarde, ghiulele, căruțe. (ANR, SJAN Brașov, Fond Primăria orașului Brașov, Colecția de documente Schnell, vol III, nr. 15, f. 1-1v)
În acest context, în Occident au renăscut planurile unor coaliții care să îi alunge pe turci din Europa, iar Iancu de Hunedoara părea să fie omul potrivit pentru îndeplinirea acestui scop. În anii 1443-1444, armata condusă de Iancu de Hunedoara a participat la „Campania cea lungă”, o expediție ofensivă antiotomană în care sunt repurtate mai multe victorii și în urma căreia Imperiul Otoman a acceptat, prin semnarea Tratatului de la Seghedin, încheierea ostilităților pentru o perioadă de 10 ani.
Entuziasmul determinat de succesul acestei campanii antiotomane a determinat însă inițierea uneia noi, care s-a încheiat în mod catastrofal pentru armata creștină, învinsă la Varna. Vladislav, regele Ungariei, a murit în luptă, iar Iancu de Hunedoara a devenit guvernator al Regatului Ungar (1446-1452).
Ultima campanie ofensivă organizată de Iancu de Hunedoara împotriva Imperiului Otoman a fost cea de la Kossovopolje (1448), în care forțele creștine au fost înfrânte.
Printr-un armistițiu încheiat la Adrianopol, în 1451, atacurile otomane la nord de Dunăre urmau să înceteze pentru 3 ani, ceea ce i-a oferit lui Mahomed al II-lea răgazul necesar pentru cucerirea Constantinopolului și consolidarea propriei puteri. În 1456, când armata sultanului a pătruns în Serbia pentru asedierea Belgradului (4-22 iulie), pericolul extinderii Imperiului Otoman spre Ungaria și Țările Române a devenit iminent. Succesul armatelor creștine conduse de Iancu de Hunedoara și de Giovanni da Capestrano la Belgrad a fost neașteptat, întârziind înaintarea otomană în această zonă a Europei și infirmând ideea că Mahomed al II-lea ar fi fost imposibil de înfrânt.
Foto: 1444, ianuarie 6. Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, scrie magistratului orașului Brașov privitor la desfășurarea campaniei sale în Europa contra turcilor. (ANR, SJAN Brașov, Fond Primăria orașului Brașov, Colecția de documente Schnell, vol III, nr. 137, f. 1-1v)
Bătălia pentru Belgrad a reprezentat momentul de maximă glorie pentru Iancu de Hunedoara, dar, în același timp, a fost ultima sa bătălie, acesta fiind răpus de ciumă în tabăra militară de la Zemun, la 11 august 1456. Moartea sa neașteptată a impresionat Lumea Creștină. Pe piatra sa funerară, în Catedrala Romano-Catolică din Alba-Iulia, a fost scris epitaful: „S-a stins lumina lumii”.
Documentele pe care vi le propunem sunt scrisori adresate de Iancu de Hunedoara Magistratului Brașovului și evidențiază aspecte privind dezvoltarea urbană (deschiderea unei cămări monetare în Sighișoara), politica de înarmare (Brașovului i se cerea să furnizeze o cantitate de armament: puști, bombarde, ghiulele, căruțe), dar și detalii ale campaniei lui Iancu de Hunedoara împotriva turcilor în anul 1444.
Alte documente din perioada medievală, aflate în păstrarea Arhivelor Naţionale ale României, se pot consulta pe www.arhivamedievala.ro