Document antic grecesc relevă cel mai vechi blat înregistrat în sport
Strămoșii noștrii nu par să fi fost prea diferiți de noi, sursele istorice relevând pe zi ce trece cât mai multe descoperiri care dovedesc acest lucru. În urma descifrării unui document grecesc din 267 d.Hr, s-a descoperit că era un contract între doi sportivi adolescenți care au ajuns în finalele unui concurs prestigios din Egipt.
Astfel, în urma traducerii documentului, s-a aflat cătatăl unuia din sportivi, numit Nicantinous, este de acord sa plătească o sumă de bani antrenorului celuilalt sportiv, Demetrius. Cei doi adolescenți aveau să participe la finala luptelor greco-romane a celei de a 138-a ediții a Marii Antinoeia, o serie de jocuri regionale, care făceau parte din programul unei sărbători religioase din Antinopolis, Egipt.
Contractul conține o clauză care specifică faptul că Demetrius aveau să-și primească suma de bani promisă chiar dacă arbitrii identifică blatul. De asemenea contractul menționează că în cazul în care Demetrius nu-și respectă promisiunea și câștigă meciul, el va fii nevoit să plătească lui Nicantinous pe loc trei talanți de argint drept despăgubire.
De asemenea, cel care a analizat acest text, prof. Dominic Rathbone – de la Kings College din Londra, a observat că suma de 3800 de drahme pe care avea să o primească tânărul sportiv era neînsemnată în raport cu importanța acestui concurs. Acest lucru l-a făcut să creadă că în spatele acestui blat se află o înțelegere între antrenorii celor doi sportivi, pentru o sumă mult mai mare decât cea pe care avea s-o primească Demetrius.